zaluschiZilele trecute, Adrian Marțian afirma cu subiect și predicat pentru un ziar că a plătit o parte dintre fotbaliștii „Bătrânei Doamne” înainte de Sărbători. Dejeanul a dat numele lui Ovidiu Popescu, Florin Ardelean, Robert Dumitru și Adrian Zaluschi, fotbaliști impresariați de Cristian Opria.
Zaluschi ne-a mărturisit cum au stat lucruile cu adevărat: „L-am sunat pe impresarul meu pentru că nu aveam bani de Sărbători și el s-a oferit să-mi dea atât mie, cât și celorlalți colegi menționați în articol, din partea lui niște bani. În nici un caz, aceștia nu au provenit de la domnul Marțian. În primul rând, m-a deranjat că mi-am văzut numele în articol, căci primul gând a fost la colegii mei care au buzunarele goale înainte de Crăciun. Ce vor spune ei despre mine? În al doilea rând, domnul Marțian știe foarte bine că nu mi-a dat nici măcat cei 75% din salariul pe luna august, spunând că nu mă va plăti căci m-am accidentat și echipa nu s-a putut folosi de mine. Singurii bani pe care eu i-am încasat de la UTA a fost prima de instalare de 500 de lei. Atât, în cinci luni de zile”, ne-a mărturisit tânărul mijlocaș central, care, astfel, a demascat una dintre multele minciuni ale lui Marțian.

Recomandările redacției