Zeci de firme de transport au fost luate la control de ITM Arad

0
124

Zeci de acțiuni de control a intreprins Inspectoratul Teritorial de Muncă în cursul lunii trecut, la mai multe firme arădene. Acțiunile s-au înscris în campania derulată la nivel de țară, campanie privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto.

„În perioada campaniei, inspectorii de muncă au controlat un numar de 25 agenţi economici, unde au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 16.000 lei. În perioada de referinţă au fost identificate două cazuri de muncă fără forme legale in unitati din judetul Arad “, a susținut Florina Higioșan, purtător de cuvând al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

Campania de controale a urmărit identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă; respectarea timpului de muncă şi de odihnă; determinarea angajatorilor de a respecta Codul Muncii și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;

inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au efectuat controale, în trafic, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier Timiş (I.S.C.T.R.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.