Zeci de întreprinzători au participat la Școala de Vară organizată la Moneasa

0
81

immZeci de întreprinzători dar şi arădeni care doresc să înceapă o afacere au participat la „Școala de vară – Antreprenoriatul o opțiune de carieră“, organizată de Consiliul Naţional al Întreprin­derilor Private Mici şi Mijlocii.
Şcoala de Vară s-a desfăşurat în perioada 26-30 iunie 2013, la Mo­neasa. Aceasta a făcut parte din proiectul „Academia de Antreprenoriat – de la idee la afacere” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 al cărui beneficiar este Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad în partene­riat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa şi parteneri italieni. Lucrările Școlii de Vară au fost deschise de către reprezentantul CNIPMMR, vice­preşedintele Mircea Purcaru, reprezentantul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prorectorul Violeta Turcuș și reprezentantul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, decan Ve­nera Manciu.
Evenimentul a strâns zeci de participanți din rândul întreprinzătorilor și persoanelor care doresc să inițieze o afacere din județele Arad, Maramu­reș, Satu Mare, Hunedoara și Caraș-Severin. Subiectele supuse dezbaterii au vizat etica în afaceri, tehnici și secrete de vânzare, decizii investițio­nale pentru întreprinzători, soluții pentru ieșirea din criză, antreprenoriatul verde, leadership-ul, respon­sabilitatea socială și alte teme de in­teres în domeniul antreprenoriatului. Acestea au fost transpuse prin seminarii, workshop-uri, sesiuni de prezentări cu participarea experților din țară și din străinătate, având rolul de a împărtăși participanților experiențele și bunele practici acumulate de-a lungul carierei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.