profiMitingul desfăşurat, ieri, în Capitală pentru educaţie a adunat peste 9.000 de persoane – cadre didactice, cadre didactice auxiliare, nedidactici, însă şi părinţi, elevi sau studenţi. Printre cei nouă mii de participanţi s-au aflat şi câteva zeci de cadre didactice care au reprezentat personalul angajat din unităţile de învăţământ din judeţul Arad. „Sindicatul nostru a fost reprezentat de 40 de persoane, principala cerinţă fiind aceea de a se aloca o finanţare corespunzătoare sistemului de învăţământ, respectiv 6% din PIB. De asemenea, ne mai dorim o nouă Lege a Educaţiei, deblocarea posturilor şi creşterea, de urgenţă, a salariilor personalului nedidactic. Am mai cerut creşterea salariilor tuturor angajaţilor din învăţământ, măcar cu 15%, pentru a se ajunge la nivelul veniturilor de dinaintea tăierilor. Profesorii au mai cerut şi schimbarea programelor şcolare“, ne-a declarat prof. Dănuţ Ieneşescu, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Pregătesc greva generală
La nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul nostru va avea loc un referendum, în urma căruia se va decide dacă profesorii vor intra în grevă generală. „La mitingul din Capitală s-a anticipat de mai multe ori greva generală, însă acest lucru se va hotărî abia în urma unui referendum. Dacă peste 60% dintre colegii din ţară vor hotărî să intrăm în grevă generală atunci o vom face şi noi, cei de la Arad“, a conchis Ieneşescu.
Consiliul Național al Elevilor susține acțiunile de protest ale profesorilor desfășurate în scopul creșterii finanțării sistemului educațional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educație. În prezent, sistemul educațional preuniversitar necesită o creștere a finanțării pentru a fi posibilă revizuirea programei școlare, dotarea tehnică a unităților de învățământ, formarea tinerilor pentru piața muncii și asigurarea unor condiții și servicii sociale favorabile, pre­cum burse, alocații școlare și programe de consiliere și orientare în carieră.
Având în vedere sprijinul slab pe care copiii proveniți din familii cu probleme financiare îl primesc pentru participarea la studii, rata abandonului școlar a crescut în ultimii ani, ajungând în prezent la valoarea de 17,4%. „Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial“, a declarat Iulia Flavia Miron, preşedintele Consiliului Național al Elevilor.
Printre prioritățile de finanțare și evaluare ale sistemului se află și școlile tehnologice, care nu pregătesc elevii pentru piața muncii și care nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii sunt bulversaţi şi demotivaţi şi solicită ca această filieră să se axeze pe o formare de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii.

Recomandările redacției