Zi norocoasă pentru un arădean: la un sandvici cumpărat, a primit și o gânganie gratis

0
266

Un cititor de-al nostru ne-a trimis pe adresa redacției câteva poze cu „gustarea“ pe care… ar fi vrut să o mănânce în oraș. Omul și-a cumpărat un sandvici de la un magazin și s-a dus liniștit în mașină, pregătit să îl mănânce. Norocul său, până la urmă, a fost că a văzut la timp ce se ascundea sub folia care învelea bagheta cu pui. O gânganie destul de măricică pătrunse sub învelitoarea sandviciului, însă își dăduse sufletul de la lipsa de aer. Firma care a distribuit astfel de produse nu este din China, ci din Timișoara, așa cum se poate vedea în fotografii.

Supărat nițel pentru cadoul neașteptat, dar și distrat în același timp, arădeanul nostru a dat-o pe glumă: Nu mă așteptăm ca la banii ăștia, 5 lei, să primesc și o muscă. Este acel moment când vrei să mănânci un sandvici și primești și friptura la pachet“. Omul ne-a mai povestit și reacția pe care a avut-o vânzătoarea magazinului atunci când i-a fost arătat sandviciul cu muscă. „Îmi pare sincer rău, cei de la Timișoara ni l-au dus în halul ăsta. Îl voi arăta mâine dimineață, să vadă și ei ce mi-au adus. În locul dumneavoastră aș face poze și l-aș posta pe Facebook“. La care a venit răspunsul cititorului nostru: „Doamnă, eu nu vreau să se ajungă chiar așa, să îi pun pe Facebook. Îi pun direct în ziar“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.