uav 1

Ziaristul Andrei Ando îşi lansează, astăzi, în sala Senatului Universităţii Aurel Vlaicu, o carte de interviuri cu prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. „Trepte în timp” este un volum de peste 300 de pagini, apărut la Editura „Palimpsest” din Bucureşti, în condiţii grafice deosebite. Potrivit autorului, cartea îşi propune să reprezinte un „«modus vivendi» al unui om pe care „vânturile, valurile l-au format în sensul de a construi, de a zidi în varii domenii şi implicit de a da posibile răspunsuri la întrebările fundamentale ale existenţei.”

Prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV, a ţinut să menţioneze că volumul conţine o prezentare selectivă a dialogurilor pe care le-a avut în ultimii ani cu Andrei Ando, selecţia aparţiându-i acestuia din urmă. „Cu ocazia lansării, Andrei Ando sărbătoreşte şi 20 de ani de presă. Colecţia de fotografii de la sfârşit e luată din cele 15 volume dedicate Universităţii Aurel Vlaicu, pentru că am dorit să le promovăm”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

În încheiere, aceasta a ţinut să menţioneze că designul coperţii aparţine unui tânăr universitar, Cătălin Latiş, de la Facultatea de Design.

Recomandările redacției