Zile de bilanț în Arhiepiscopia Aradului

0
129

În zilele de 18 – 20 ianuarie 2018, la reşedinţa arhiepiscopală şi la Centrul Eparhial din Arad s-au desfăşurat lucrările Sinaxei, Consiliului şi ale Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Aradului.
Sinaxa monahală
În ziua de 18 ianuarie a.c., în sala de şedinţe a Centrului Eparhial a avut loc Sinaxa Monahală a stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și a Prea­sfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepisco- piei Aradului.
Chiriarhul a adresat participanţilor un cuvânt duhovnicesc privind îmbunătăţirea vieţii spirituale şi buna rânduială ce trebuie să existe în mănăstiri. Întrunirea a avut ca scop analizarea problemelor specifice monahale, promovarea schimbului de experienţă liturgică, duhov­nicească şi administrativă, precum şi adoptarea de măsuri adecvate în scopul îmbunătăţirii autenticităţii vieţii monahale. Părintele Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial și exarh al mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei a prezentat ordinea de zi pentru Sinaxa monahală.
Consiliul Eparhial
În ziua de vineri, 19 ianuarie a.c., la lucrările Consiliului Eparhial, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, continuându-se astfel o tradiţie existentă în Mitropolia Banatului. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan în cuvântul său a apreciat în mod pozitiv toate activităţile desfăşurate în anul precedent sub Arhipăstorirea şi îndrumarea Chiriarhului locului şi a accentuat importanţa intensificării acţiunilor bisericeşti în viaţa credincioşilor printr-o bună conlucrare între ostenitorii Centrului Eparhial şi preoţimea arădeană. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a dat unele îndrumări la problemele curente care intră în competenţa acestui for deliberativ eparhial, şi anume, a Consiliului Eparhial.
În cadrul şedinţei Consiliului eparhial pe ordinea de zi a fost prezentarea şi analizarea Rapoartelor asupra activităţii   administrativ-bisericeşti, cultural-pastorale, economice şi de asistenţă social- filantropică din eparhie în anul 2017. Membrii Consiliul Eparhial, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi Părinţii Protopopi au avut ca principal punct pe ordinea de zi audierea, analizarea şi definitivarea Rapoartelor Generale ale Sectoarelor administraţiei eparhiale, în vederea pre­- zentării acestora spre ratificare Adunării Eparhiale. Astfel: Preacucernicul Părinte drd. Silviu-Nicolae Faur, consilier adminis­- trativ-bisericesc, a prezentat Raportul General asupra acti­vităţii din Sectorul Administrativ-bisericesc: situaţia statistică a unităţilor şi a locaşurilor de cult din cuprinsul eparhiei, a personalului bisericesc deservent, după vechime şi grade profesionale de încadrare, activita­- tea de pregătire şi perfecţionare a clerului, activitatea liturgică, canonică, juridică şi disciplinară în cuprinsul eparhiei, situaţia numirilor, încadrării, completării posturilor clericale şi neclericale, viaţa monahală, alte probleme care intră în competenţa administrativ- bisericească.
Preacuviosul Părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural, a prezentat Raportul anual al Sectorului Cultural-Educa­ţional. În cele opt capitole ale Raportului a fost evidenţiată activitatea pastoral-misionară la nivelul Centrului eparhial, la protopopiate şi parohii, desfăşurată sub auspiciile „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești” și ,,Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apără­torilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, în Patriarhia Română, activitatea educaţională în şcolile teologice ale eparhiei şi cea de predare a Religiei în şcoli, relaţiile interconfesionale, activitatea de perfecţionare în latura cultural-teologică prin editarea şi desfacerea lucrărilor teologice şi a cărţii religioase, activitatea mass-me­dia, conservarea patrimoniului bisericesc-cultural, mobil şi imobil, activitatea bibliotecii şi arhivei eparhiale.
Preacucernicul Părinte Mihai-Octavian Blaj, consilier economic, a prezentat Darea de seamă asupra activităţii eparhiale sub aspect economic-financiar,  supunând spre analiză situaţia economică a eparhiei, bugetul anual de venituri şi cheltuieli, administrarea imobilelor eparhiale, gestionarea întregului patrimoniu bisericesc la nivelul parohiilor, la protopopiate şi la Centrul eparhial. O atenţie deosebită a fost acordată respectării disciplinei financiare la oficiile protopopeşti. În mod special s-a discutat despre stadiul actual al lucrărilor de pictură de la Catedrala arhiepiscopală și pregătirea pentru sfin­țirea acesteia.
Preacucernicul Părinte Gabriel-Cosmin Mariş, consilier social, a prezentat activitatea eparhială din anul 2017 desfăşurată în Sectorul Social. Astfel, au fost prezentate principa­- lele coordonate ale unei preo­cupări susţinute în latura social-filantropică şi de caritate creş­- tină: coordonarea activităţii de acordare a asistenţei religioase în instituţii bugetare, la protopopiate şi parohii, a activităţilor şi proiectelor cu caracter caritabil, educaţional sau umanitar iniţiate în cadrul eparhiei.
Călin Băluț, pictorul Catedralei Arhiepiscopale, invitat să ia parte la această întrunire, a făcut o prezentare a stadiului actual de pictură a Catedralei.
Şedinţa Adunării Eparhiale
Sâmbătă, 20 ianuarie a.c., în sala festivă a Centrului Eparhial s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale, organul deliberativ suprem pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Lucrările au fost precedate, conform rânduielii statornicite, de slujba    de Te-Deum, oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în paraclisul ,,Sfânta Treime” al reşedinţei arhiepiscopale, în prezenţa Înalt­-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi a membrilor Adu­- nării Eparhiale şi Permanenţei Consiliului Eparhial, la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi a unor instituţii de cultură din Arad.
În cuvântul rostit la deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Ara­- dului, Preşedintele Adunării Eparhiale, după ce a salutat pe cei prezenţi, a prezentat, într-o retrospectivă sintetică, cele mai importante realizări administrative, cultural-pastorale, sociale şi economice ale eparhiei care au marcat anul omagial și comemorativ 2017, după care a creionat câteva dintre coordonatele pe care se vor axa activităţile eparhiale din anul 2018, în lumina programului-cadru elaborat de către Sfântul Sinod al Bi­- sericii Ortodoxe Române pentru Anul omagial 2018, „An omagial al unității de credință și de neam” și „An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. De asemenea, Chiriarhul a evocat personalitatea Episco­pului Ioan Ignatie Papp, participant la Marea Unire, cu prilejul împlinirii în ziua de 21 ianuarie a 93 de ani de la trecerea sa la cele veșnice și a celorlalți participanți arădeni la acest eveniment.
După citirea mesajelor îndătinate, de fiască ascultare şi conlucrare la întărirea vieţii bisericeşti, transmise din plenul Adunării Eparhiale, Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Banatului şi a Procesu­-lui-Verbal al ultimei şedinţe, lucrările au continuat pe comisii: Administrativ-Bisericească, Cultural-Educaţională, Economică, Socială şi Comisia de Validare. În cadrul comisiilor, după analiza­rea Rapoartelor Generale de    activitate, au fost elaborate Proiectele de Hotărâri, care au fost citite în plenul Adunării Eparhiale reunite de către preşedinţii comisiilor. După luările de cuvânt ale: dr. Gheorghe Falcă, primarul Aradului; prof.univ.dr. Aurel Ardelean; pr.prof. dr. Cris­tinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad; dr. Florinel Cozma; ş.a., asupra unor aspecte din conţinutul acestora, proiectele de hotărâri au fost aprobate în unanimitate, devenind astfel acte normative cu aplicabilitate în întreaga eparhie. Invitați de onoare la aceas­-­tă ședință de bilanț au fost: Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad; Aurel Ardelean, Președintele Universi­- tății de Vest „Vasile Goldiș”; Părintele Viorel Nan și Gheorghe Piper.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în cuvântul rostit, și-a exprimat mulțumirea pentru „icoana” activităților desfășurate în cadrul Eparhiei Aradului, în cursul anului omagial dedicat icoanelor, iconarilor și pictorilor bisericești. De asemenea, Ierarhul a apreciat buna colaborare existentă între instituții administrative, universități, cultele religioase locale și Arhiepiscopia Aradului și a îndemnat la unitate pentru buna organizare a evenimentelor dedicate Anului Centenar 2018.
În încheiere, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a mulţumit tuturor membrilor Adunării Eparhiale pentru contribuţia adusă bunei desfăşurări a lucrărilor, cu îndemnul ca cele propuse să devină înfăptuire, spre folosul întregii eparhii.
(I.P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.