Dacă Burlă a rămas punct fix pe banda stângă a defensivei utiste, celălalt junior în formula de start „textilistă” nu a mai fost Amir Jorza, așa cum s-a întâmplat mai de fiecare data în debutul acestui sezon. La Brașov, stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” a apelat în premieră la Ionuț Tănase.
Practic, acesta a avut exact sarcinile lui Jorza și a făcut pereche în centrul liniei mediene cu Marius Chindriș. „Mi s-a spus să joc cât mai simplu, să nu țin prea mult de minge și să fac în primul rând faza defensivă.  Trebuie să recunosc că m-a ajutat și Chindriș, a vorbit mult cu mine în teren, mi-a mai corectat și el puțin poziția în teren. Are experiența atâtor meciuri de Liga
a II-a, e normal să-l ascult”, a spus fotbalistul de 17 ani.
Pentru primele sale minute în Liga a II-a, Tănase recunoaște că: „Am avut ceva emoții, dar am trecut repede peste ele. Jocul, încărcătura lui, nu mi-a permis să am trac, trebuia să-mi fac cât mai bine treaba pentru echipă. Sper să fi confirmat încrederea antrenorilor, cărora chiar vreau să le mulțumesc că au apelat la mine”.
Considerând rezultatul de egalitate e foarte important în condițiile în care gazdele conduceau la un moment dat cu 2-0, Tănase se gândește de acum la cele două meciuri ale Naționalei Under 18. De sâmbătă, tânărul
mijlocaș central și colegul său de la UTA, atacantul Adrian Petre (care l-a și înlocuit la Brașov în minutul 74), se află la Pitești, pentru a pregăti „sub tricolor” întâlnirile cu Suedia de pe 6 și 8 octombrie. „Sunt foarte fericit că după debutul în Liga a II-a, am ocazia să joc și în tricoul echipei naționale. Sper să confirm peste tot, să fiu o soluție atât la echipa de club, cât și echipa reprezentativă a țării noastre”, a încheiat fotbalistul cizelat de profesorul Cristian Păcurar, „secund” al primei echipe a UTA-ei din acest sezon.

Recomandările redacției