Sărbătoare mare va fi în zilele de 24-25 iunie la Peregu Mare – centrul comunei botezată drept „Mica Europă“ – deoarece atunci se vor sărbători zilele comunei. Această sărbătoare a fost o reușită și anul trecut, deși  existase handicapul suprapunerii cu alte sărbători ale unor localități învecinate, atunci ea fiind în august.
Prin urmare, anul acesta „s-a luat hotărârea de a se sărbători în weekendul de final al lunii iunie“, după cum ne spunea inimosul primar Emeric Kovacs.
Programul manifestării va fi unul deosebit și va cuprinde numeroase acțiuni cultural-sportive precum și frumoase spectacole muzicale în aer liber.
Spre exemplificare, spicuim mai jos din programul de pe afișul sărbătorii „Zilele comunei Peregu Mare“.
Prima zi, sâmbătă va debuta la ora 16,30 cu un Tur de biciclete, și va continua cu: un apetisant Concurs de preparat la ceaun, un campionat de minifotbal, un moment de zumba și, după o festivitate de premiere, cu un Concert „rustic“ urmat de un bal în aer liber. Cea de-a doua zi va debuta conform tradiției, la ora 16, cu defilarea festivă spre și de la locul unde se va ține slujba ecumenică, urmată de deschiderea festivă ținută pe scena din centrul comunei. Va urma un amplu program folcloric iar de la ora opt unul de muzică modernă. (F.B.)

Recomandările redacției