Zilele unei culturi (prea) mari la Arad

Aradul a avut oportunitatea să găzduiască recent Zilele Culturii Austriece, eveniment însemnat în agenda culturală a României, drept dovadă stând şi prezenţa mai multor canale de televiziune naţionale care au alocat spaţii generoase acestui proiect. E drept, motive au fost destule pentru ca mass-media naţională, cât şi cea locală, să trateze cu maxim interes evenimentul.
Printre invitați s-au regăsit personalități marcante ale diplomației și vieții culturale din Austria și din România, precum Alteța Sa, Prințesa Anita de Hohenberg, nepoata Prințului Moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand, Excelența Sa, dr. Michael Schwarzinger, Ambasador al Republicii Austria la București sau analistul Emil Hurezeanu. Pe parcursul celor patru zile dedicate culturii austriece, publicul arădean a avut ocazia să cunoască mai îndeaproape artiști și oameni de cultură din Austria, precum și creațiile acestora. Regizori, istorici de artă, scenografi renumiți, precum Robert Dornhelm, Manfred Waba, dr. Stefan Kutzenberger, muzicieni apreciați și recunoscuți pe marile scene ale lumii, între care menționăm numele lui Gerald Wirth, cvartetul de corede Wiener Salonquartett și ansamblul de muzică World Donauwellenreiter.
Oraşul nostru a avut şansa, pe care a şi fructificat-o de altfel – norocul nostru este că Rodica Tălmaciu, creierul acestui proiect, se ţine (încă) arădeancă şi iubeşte (tot încă) Aradul – de a găzdui acest eveniment. Nu ştiu însă în ce măsură au ştiut arădenii să profite de pe urma Zilelor Culturii Austriece. Ştiu că nu avem cum să ne apropiem ca anvergură de nivelul culturii austriece, însă nu vreau să cred că suntem atât de ignoranţi încât să nu o şi apreciem. De felul meu, îmi place să cred că sunt idealist, se poate însă uşor spune că sunt naiv sau chiar absurd, şi că undeva, într-un viitor milenar, austriecii vor ajunge să ne invidieze cultura. Până atunci, din păcate, suntem obligaţi să îi invidiem noi… hmm, ce bine ar fi să ajungem măcar la acel nivel, de invidie. Asta ar presupune că suntem destul de aproape de ei. Cum nu suntem, nu ne rămâne altceva de făcut decât să îi admirăm.
Arădenii nu au făcut-o însă nici măcar pe asta. M-aş fi aşteptat la o prezenţă mult mai numeroasă a locuitorilor acestei urbe la Zilele Culturii Austriece. Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu vorbele unuia dintre participanţi, care a spus că „decât mulţi şi proşti, mai bine puţini şi de calitate“. Câtă dreptate a avut omul! Până la urmă, cei mai câştigaţi au fost participanţii, oportuniştii de cultură mare şi de evenimente de calitate. Pe cei mulţi şi proşti aveam să îi regăsesc, plini de aere şi ifose, tolăniţi şi înghesuiţi pe terasele de pe centru. Multă apă trebuie să mai curgă pe Mureş până când vom ridica standardul culturii tălâmbe de terasă într-una cât de cât semnificativă.