armataLa Arad, Ziua Armatei Române a fost marcată printr-o serie de manifestări, cu însemnătate mare. La o zi după ceremonialul de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“, moment dedicat soldaţilor care au fost în Afganistan, a fost organizat un ceremonial dedicat Zilei Oştirii. Astfel, arădenii au participat la manifestările or­- ganizate vineri, 25 octombrie, la Mo­numentul Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu.
La ceremonial au luat parte re­prezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai partidelor politice şi vete­rani de război. Ceremonia de omagiere a soldaţilor români a cuprins o slujbă religioasă, oficiată de ÎPS Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului şi un sobor de preoţi. S-au depus coroane flori la monument, iar militarii din Cetatea Aradului au defilat. Ceremonialul a adunat un număr mare de arădeni.
Ziua Armatei marchează eliberarea ultimei localităţi româneşti de sub dominaţia ungară, din cel de-al doilea Război Mondial, pe data de 25 octombrie 1944.

Recomandările redacției