10 mai PecicaLa Pecica, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” s-a desfășurat în acest weeekend o manifestare dedicată zilei de 10 Mai. Peste 100 de persoane (printre care şi consilieri locali, preoţi, profesori, elevi) au răspuns invitaţiei preşedintelui Societăţii „Amicii Regelui Mihai”, Filiala Pecica.
După o scurtă prezentare a istoriei monarhiei române, completată de imagini de arhivă proiectate pe scenă, evenimentul a continuat cu un program artistic susținut de formația Transilvanian Quintet, condusă de Cosmin Puican şi formată din muzicanţi al Filarmonicii din Arad, care au interpretat peste 20 de piese celebre.
În pauzele dintre diferitele grupaje muzicale a avut loc premierea elevilor înscrişi la concursul de eseuri şi prezentări care a avut ca temă regalitatea în România.
Într-o altă pauză preşedintele Societăţii „Amicii Regelui Mihai”, Filiala Pecica le-a oferit viceprimarului Miodrag Stanoiov şi primarului Petru Antal mai multe volume cu teme legate de regalitate.
Surpriza serii au fost însă steagurile confecţionate de artista Alexandrina Chelu din Oradea: unul cu însemnele şi stema regală, iar celălalt conţinând stema oraşului Pecica pe un fundal auriu (reprezentând lanurile de grâu care stau la baza Pitei de Pecica).
Primarul Antal le-a primit emoţionat din partea artistei, după care au fost arborate în stânga şi în dreapta scenei.
Programul s-a încheiat cu intonarea Imnului Regal, aplauze aduse formaţiei Transilvania Quintet şi organizatorilor, cei prezenţi fiind invitaţi la un bufet suedez pe holul Casei de Cultură.

Recomandările redacției