Duminică, în 25 octombrie în­treaga Familie Regală a Româ­niei, dar şi toată suflarea româ­- nească a sărbătorit ziua de naş­tere a Regelui Mihai I a Româ­niei, care a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani.
Mihai I a fost regele Ro­mâ­niei de două ori, în perioada 20 iulie 1927 până în 8 iunie 1930 şi din nou între anii 1940 şi 1947. De menţionat faptul că este singurul lider din perioada interbelică în viaţă.
Locul preferat al Majestăţii Sale, unde îi place să petreacă sărbătorile este la Castelul de la Săvârşin de care a devenit foarte ataşat. De astfel, el este foarte ataşat de tot ce ţine de Săvârşin, fiind implicat în foar­te multe activităţi sociale şi culturale ale comunităţii. El este foarte implicat în bunul mers a activităţilor Ocolului Silvic Regal de la Săvârşin, împlinirea proiectului serelor ecologice, proiectului caselor sociale pentru cei mai nevoiași locuitori ai comunei, crearea „Satului meșteșugurilor“ și „Satului Regal“, precum și alcătuirea unei echipe de specia­liști care să dezvolte proiecte cu finanțare europeană pentru turism, agricultură, educație, proiecte culturale.
De asemenea, Castelul de la Săvârşin de care regele Mihai este foarte ataşat găzduieşte Festivalul Naţional de Literatură „Dorel Sibii“, un festival care se află sub patro­najul familiei regale a Ro­mâ­niei.

Recomandările redacției