Ieri s-a sărbătorit în toată ţara Ziua Drapelului Naţional al României. Această sărbătoare are origini paşoptiste. Guvernul revoluţionar de la 1848  al Ţării Româneşti, format printre alţii din Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu, C.A. Rosetti  decretează la 26 iunie 1848 ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru –  să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. La această dată domnitorul
Gheorghe Bibescu abdică, conducerea fiind preluată de un Guvern Provizoriu.
Pentru a marca ziua de 26 iunie 1848,   prin Legea nr. 96 din anul 1998,  26 iunie este  proclamată  Ziua Drapelului Naţional al României. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea acestora în sus reprezintă verticalitatea, iar cifra trei simbolizează numărul perfect.
Pornind de la aceste simbolistici, importanta sărbătoare a fost omagiată cu o acţiune patriotică la Şcoala Profesională „ASTRA“ Arad. Despre aceasta, iată ce ne spune prof. Cristian Stoica, directorul adjunct al instituţiei de învăţământ: „Drapelul Naţional reprezintă unul dintre cele mai frumoase şi importante simboluri ale unui popor. El trebuie cinstit şi arborat; pentru tricolor s-a murit de atâtea ori pe câmpul de luptă încât simbolul lui trebuie respectat cu sfinţenie. «În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului» spunea Tudor Muşatescu. Tocmai datorită acestei simbolistici, luni, 26 iunie a.c. elevii Şcolii Profesionale «ASTRA» Arad au desfăşurat în faţa sediului instituţiei zeci de steaguri tricolore. Lanţul viu, uman, alcătuit din corpurile tinere şi viguroase ale elevilor înveşmântate în minunatele drapele tricolore s-a întins pe mai mult de 50 de metri“.
Iată, deci, că patriotismul curat, neîntinat de dogme şi politici ticăloase nu a pierit în şcolile din România.
Felicitări conducerii instituţiei de învăţământ şi elevilor Şcolii Profesionale ASTRA Arad pentru lecţia de patriotism dată politicienilor din municipiul şi judeţul nostru!
Sunt sigur că dacă erau în campanie electorală, politicienii sărbătoreau şi ei Ziua Drapelului Naţional al României. Dar aşa…

Recomandările redacției