„Ziua Europeană a Patrimoniului”, o sărbătoare europeană, a fost marcată în Arad, cu fast și participare selectă. De la Comisia Europeană s-a lansat tema : „Arhitectura Renascentistă” , iar organizatorii evenimentului, Primăria Municipiului Arad și Asociația Pro Urbe Arad, au ales locația unde s-a sărbătorit, Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova” (Catedrala Catolică situată pe Bulevard), creația arhitectului Milan Tabacovici. Dintre monumentele din Arad, Biserica Catolică prezintă multe elemente de arhitectură renascentistă, iar arhitectul Milan Tabacovici a știut să le pună în valoare. Astfel Asociația Pro Urbe prin arh. Alexandru Nagy-Vizitiu a prezentat Studiul: „Elemente renascentiste în arhitectura arădeană – arhitectul Milan Tabacovici, însoțit de un film de scurt metraj, care l-a avut ca autor pe Cristian Moisescu.

La reușita simpozionului au contribuit, în parteneriat, Parohia Romano-Catolică Arad Centru și Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad.

Programul a cuprins:

– deschiderea oficială și prezentarea participanților – Nora Groșan, șef serviciu Primăria Arad;

– cuvântul de bun venit din partea bisericii – Blenesi Robert;

– salutul participanților din partea C.L.M. Arad și a Primăriei Municipiului, ing. Cziszter Kalman, șef Comisie Urbanism din cadrul CLM;

– studiul „Prezentarea elemente renascentiste în arhitectura arădeană arh. Milan Tabacovici”, prezentare realizată de Florica Sarca.

– „Stilul neo-renascentist și renascentist în Europa”, arh. Alexandru Nagy-Vizitiu;

– momente muzicale la orga Bisericii – Bria Erik , elev la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad.

Recomandările redacției