La finele săptămânii trecute, Consiliul Județean a organizat pentru prima dată, Festivalul Familiei, în parcul Pădurice. Sărbătoarea a avut-o ca invitată pe vedeta de televiziune – Andreea Marin, ambasador UNICEF, dar și pe Virgil Ianțu.  Evenimentul a fost unul destinat tuturor vârstelor.
În cadrul serbării au fost organizate ateliere de creație pentru copii, activități sportive, concerte și spectacole cu povești, concursuri și decoruri colorate, prezentări de modă pentru copii şi vârstnici, spectacole de animaţie, zoingo boingo şi pictură pe faţă. În data de 12 mai, oaspete al Festivalului Familiei a fost cunoscuta vedetă de televiziune şi Ambasador UNICEF – Andreea Marin iar, în 13 mai, cântăreţul şi prezentatorul Virgil Ianţu. Atât copiii cât și cei mari
s-au putut bucura de două zile pline de activități creative, programul diversificat oferindu-le tuturor o opțiune de distracție.
În parc au fost amplasate corturi unde au avut loc diverse workshop-uri și ateliere de muzică, desen, igiena dentară, sport sau nutriție
Pe 12 mai a avut loc o confe­rință la Consiliul Județean, urmată de o expunere pe tema familiei și a creștinismului.
Tot vineri a fost susținut un recital folck, de către Mihai Henţ & Pavel Filipaş. Momente urmate de un recital de muzică creștină și un concert al Filarmonicii de Stat – muzică de film, de la ora 20.30.
Tot vineri, Andrea Marin a vorbit despre importanța familiei, a sănătății, în cadrul evenimentului – Prețuiește viața.

Recomandările redacției