Luni, pe 29 iulie, „Ziua Imnului Naţional „ a fost marcată şi la Arad, pe platoul din faţa Palatului Administrativ. A fost o ceremonie simplă, conform tipicului, fără discursuri ale politicienilor, care, dealtfel, au strălucit prin absenţă, singurul partid reprezentat de un grup mărişor fiind ALDE. Deasemenea, nu am zărit niciun reprezentant al administraţiei locale, probabil pentru că manifestarea a fost organizată de către Prefectură. Să zicem că i-am înţeles pe mai marii marilor partide, liderii lor neputând participa fiindcă erau la datorie, adică la Bucureşti, la parlament sau la Bruxelles, la celălalt parlament. În fine, aşa cum spuneam, ceva obişnuit, dar nu lipsit de interes pentru cele câteva zeci de arădeni care s-au oprit să admire Garda de Onoare şi să urmărească scurtul program. Care a constat în : salutul Gărzii pentru prefectul Florentina Horgea, un serviciu religios oficiat de către un sobor de preoţi sub comanda ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, prezentarea unui istoric al tuturor imnurilor naţionale ale României. La final, asistenţa şi Garda de Onoare au cântat, alături de un cor de preoţi, Imnul „Deşteaptă-te, române! „

Recomandările redacției