Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului va fi marcată la Arad, prin acţiuni dedicate copiilor

0
97

autism

Copiii cu autism au o zi special, dedicată lor. O zi în care trebuie să conştientizăm nevoile acestora. Pe 2 Aprilie, Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului va fi marcată la Arad de Centrul de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburare de Spectru Autist şi Familiile Acestora din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad prin organizarea unei serii de activităţi. Acestea se vor derula pe parcursul lunii aprilie şi au scopul de a atrage atenţia asupra problematicii autismului, precum şi creşterea gradului de acceptare în cadrul societăţii a copiilor diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist.

Astfel, pe 2 aprilie, începând cu ora 11.00 va fi dechis un atelier de creaţie, protagonişti fiind copiii care frecventează Centrul TSA Arad, iar de la ora 11.30 acestora le este pregătită o surpriză, respectiv o piesă de teatru de marionete, pusă în scenă special pentru aceştia.Tot pe 2 aprilie, de la ora 15.00, la Consiliul Judeţean Arad se va desfăşura masa rotundă cu tema „Când celorlalţi le pasă, viaţa mea nu mai este un stigmat”, organizată de Asociaţia „Autismul – un viitor mai bun” Arad şi Cabinetul Parlamentar al deputatului Claudia Boghicevici. Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Centrul Şcolar Incluziv, organizaţii non-guvernamentale şi asociaţii din domeniu.

„Echipa Centrului de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburare de Spectru Autist şi Familiile Acestora va organiza în mai multe unităţi de învăţământ – grădiniţe şi şcoli generale din municipiu – o Campanie de Conştienizare a Autismului, constând în workshop-uri menite să informeze cadrele didactice asupra tulburărilor de dezvoltare întâlnite tot mai frecvent în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară timpurie“, susţine Erika Stark, director al DGASPC Arad. În evidenţa Centrului de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburare de Spectru Autist există 54 de copii diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist. În prezent 17 copii frecventează, de 2 ori pe săptămână, acest centru, beneficiind de terapie şi logopedie. Centrul de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu TSA şi Familiile Acestora are sediul pe strada Baba-Novac, nr. 15D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.