Sute de elevi și studenți au călcat pragul Palatului Justiției, vineri dimineața, pentru a deprinde o mai bună înțelegere  a ceea ce se întâmplă în spatele ușilor de judecată. La Tribunal și Judecătorie, au venit atât studenți ai celor două universități arădene, cât și sute de elevi de la mai multe colegii, licee, dar și școli gimnaziale. Au fost prezenți la evenimentele desfășurate cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile, elevi ai Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”, ai Colegiului Național „Moise Nicoară”, ai Seminarului Teologic Ortodox Arad, ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, ai Școlii Gimnaziale Generală nr.5, și ai altor instituții de învățământ arădene.

„Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad au organizat manifestarea de tipul „Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile, care, începând  cu anul 2003 se sărbătoreşte în fiecare an  la data de 25 octombrie. Aşa cum ne-au obişnuit deja, principalii vizitatori ai celor două instanţe au fost elevi de la mai multe şcoli din Municipiul Arad,  precum şi studenţi din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad şi din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”  Arad. Astăzi, cele două instanţe au primit aproximativ 500 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a instanţelor de judecată. În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, elevi ai clasei a XI – a „E” din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad  au simulat un proces civil şi, tot în baza unui  acord de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, elevi ai acestei şcoli au susţinut un moment artistic.Totodată, la etajul I al instanţei a fost organizată o expoziţie de lucrări artistice realizate de elevi ai Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad. Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de  a-şi face cunoscută activitatea, de  a aduce justiţia mai aproape de cetăţeni şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul„, a declarat consilier Diana Dărăban, purtător de cuvânt în cadrul Tribunalului Arad.

Recomandările redacției