Zodia fricii

Cîte bordeie, atîtea obiceie, zice-o vorbă din bătrîni, și bine mai zice ce zice!

Ceahlăul literaturii românești cu rădăcinile-n Oltenia (despre Sadoveanu-i vorba), scria cu pana-i măiastră Zodia Cancerului și explica mai departe și pe-ndelete că-n carte-i vorba de vremea Ducăi Vodă.

Pe pămîntul acesta de pămînt (geniul lui Nichita Stănescu a zis-o), sunt tot atîtea zodii cîte obiceie, deci tot atîtea cîte bordeie – și parca-parcă nu-s îndeajuns…

Cea mai nouă zodie sub blagoslovirea căreia ne mișcăm stînd locului e zodia fricii. Nu-i trecută în nici un zodiac, dar ne plutește-n sînge, ni-i scrisă definitiv în ADN, în informația genetică.

De parcă n-ar fi îndeajuns că sîntem viteji precum iepurii și curajoși precum dezertorii de pe fronturi, mai vin și bunii și dragii noștri de legiuitori (reprezentanții, nu-i așa…, prin care ne guvernăm și-n curînd ne vom și hrăni, ne vom și-nmulți și ne vom face multe alte cele…), și ne fac niște legi frumoase și bune și drepte și care ne obligă să-i spunem și hoțului, și mincinosului, și pervertitului, domnule. Dacă te pune Ăl de Sus ori Necuratul să-i spui unui oarecare din ăștia (și altora asemenea), pe nume, te-ai ars: vine legea peste tine, te leagă potera, te saltă portăreii și-ajungi în fața judelui care te privește impasibil ca un sfinx și-ți arde o amendă de te ustură la buzunarele tuturor neamurilor sau te bagă la carceră pentru ofensă. Știind bine toate astea, îți înfunzi cu vrednicie capu-ntre umerii săltați, îți sudezi buzele și le mai și ranforsezi ca nu cumva să se deschidă accidental și taci de-ți țiuiesc urechile pînă la asurzire.

Cîndva, pe vremea-n care mă scremeam (de la Brucan citire), să fac liceul (și l-am făcut: pulbere!), aveam un profesor de istorie, economie și filosofie tobă de carte – sau părea că-i așa. După colicile sociale din decembrie 1989 a plecat de la catedră și s-a mutat la primărie – ca jurist, că făcuse dreptul. După vreo doi ani l-am văzut în strai vărgat orizontal, într-o ceată de deținuți, dînd la lopată la un capăt de bandă transportoare-n carieră. M-am interesat și-am aflat că la primărie el răspundea de legea aia agrară cu restituirea terenurilor de pe la CAP și IAS și că jupuia șapte piei de pe om ca să-i dea ăluia ce-i dădea legea pe drept – da’ l-au prins, l-au judecat și l-au pus „la răcoare” pentru ceva vreme. Văzîndu-l așa pe fostul meu dascăl, m-am întrebat fulgerător: acuma dac-am să dau ochii cu el, eu cum a să-i spun: domnule profesor sau domnule hoț? Răspuns n-am aflat nici azi, dar frică-mi e că de-l întîlnesc și-i zic domnule hoț mă dă pe mîna legii și-ajung eu cu lopata-n mînă la capăt de bandă…

Istoriile mi se repetă parcă, şi-acum mă aflu în aceeași situație ingrată: știu bine că primarul Aradului a mințit cu nerușinare, că am dovezi și nu-mi trebuie o sentință judecătorească prin care să i se atesteze statutul de mincinos, însă dac-o să dau ochii cu el și-o să trebuiască să mă adresez lui, cum am să-i spun: domnule primar sau domnule mincinos? Dacă-i spun domnule primar mă descalific pe mine însumi ca om vertical și mi-o fi rușine-apoi să mai dau ochi cu fiul meu și cu domnia sa Doamna, mama fiului meu și soția mea, iar dacă-i zic băi mincinosule vin arnăuții puterii și-mi aplică necesara corecție spre-a mă-nvăța minte…

Din dilema asta nu pot ieși, așa că zac în zodia fricii (ca tot românul imparțial și demn), și-ntreb numai pe cel care mi-ar putea spulbera toate-ndoielile astea: cum să-ți zic Sire, dacă de-adevăr te-ai lepădat cît ai zice minciună, da’ de primărie n-ai să te lepezi oricît ți s-ar repeta-n urechile-ți surde demisie?

De-asta zic iarăși: trăim în zodia fricii și nimic nu ne poate vindeca de rîia asta care ni s-a-ncuibat în oase și-n suflete.

Da’ și cînd ne-o trece…!