11 străini din Bangladesh, India, Nepal și Pakistan, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.
La ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.
La data de 25 mai , polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad au desfășurat încă o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru 10 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani. Șase dintre persoanele în cauză sunt din Bangladesh, două din India, două din Pakistan și una Nepal.
Ca urmare a verificărilor, polițiștii de imigrări au stabilit că străinii au intrat legal în țara noastră, în perioada 2023 – 2024, în scop de angajare. Întrucât au fost depistați de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat au fost introduși în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României. Niciunul dintre aceștia nu a solicitat azil în România.
La finalizarea demersurilor, persoanele în cauză au fost îndepărtate sub escortă de polițiștii de imigrări, până la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcate pe curse comerciale către țările de origine.
Pentru realizarea misiunilor, polițiștii de imigrări din Arad au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.