• Pe fondul consumului de alcool, a avut loc o altercație între cei doi.
  • Și-a ucis fratele mai mare cu mai multe lovituri de par.
  • Nu a fost înaintată nicio cale de atac.

Pedeapsa minimă după lege pentru tânărul care și-a ucis fratele în luna august a acestui an. Bărbatul care și-a ucis fratele a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor asupra unui membru al familiei. De menționat că nu s-a înaintat nicio cale de atac, în urma sentinței pronun­țată de magistrații Tribunalului Arad. „În baza art. 188 al.(1) şi art. 199 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Hălăngău Cosmin – cu antecedente penale, arestat preventiv în cauză în Penitenciarul de Maximă Si­guranţă Arad, la: -12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. În temeiul art. 399 alin.1, art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală şi art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea şi arestul preventiv de la 16.08.2018, la zi. În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, şi art.112 lit. b Cod penal confiscă în vederea distrugerii, corpul delict (par din lemn cu lungimea de 128 cm, grosimea de 9 cm şi greutatea de 2 kg) ridicat de la faţa locului şi ambalat în plic, numerotat cu nr. 4, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad“, se arată în soluția Tribunalului Arad. Totodată, nu există constituire de parte civilă în cauză.
Crima de la Șepreuș
Amintim că un bărbat în vârstă de 32 de ani este cercetat pentru omor, după ce, în data de 15 august a.c., și-a omorât fratele cu lovituri de par în piept. Crima a avut loc în localitatea Șepreuș, bărbatul ucis având 45 de ani. Cei doi, care sunt de etnie rromă, ar fi petrecut împreună, timp în care au consumat un volum semnificativ de alcool, ceea ce a stat la baza declanșării conflictului între cei doi. Cele întâmplate au fost sesizate la numărul de urgență 112, în jurul orei 02:00. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au sosit la fața locului și au efectuat cercetări. Conflictul dintre cei doi ar fi pornit în urma unor discuții despre banii împărțiți între cei șase frați pentru casa părintească. Bărbatul ucis ar fi reclamat că fratele său, care s-a angajat să aibă grijă de tatăl lor, aflat în scaun cu rotile, nu i-ar fi dat o sumă suficientă de bani, în condițiile în care acesta din urmă primea indemnizație de însoțitor pentru tatăl bolnav. Aflându-se în casa părintească, ambii sub influența băuturilor alcoolice, cei doi ar fi ieșit în curte să discute, însă conflictul a esca­ladat și fratele cel mai mare a fost ucis de cel care avea grijă de tatăl bolnav.

Recomandările redacției