În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, 7 noiembrie, au fost prezentate principalele evenimente ale admi­- nistrației arădene organizate cu prilejul Anului Centenar, ce vor avea loc în perioada 13-14 no­iembrie 2018.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, vicepreședintele Sergiu Bîlcea și pri­- marul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, au fost cei care au dezvăluit programul acestor două zile, zile ce vor deveni zile oficiale de sărbătorire a Marii Uniri.
Astfel, atât anul acesta, cât și anii viitori vor urma să cuprin- dă aceste două zile de sărbătoare.
Vizita delegației din Republica Moldova
Programul începe cu primirea unei delegații de 20 de persona­lități din Republica Moldova, din raioanele Ialoveni și Ungheni. Se va organiza un forum economic româno – moldav, cu agenți economici din Arad și cele două raioane, cu prezentări de produse și cu prezentarea oportunităților de afaceri în cele două țări.
Tot în aceeași zi, de la ora 15, se va dezveli o plachetă aniversară care marchează rolul Aradului în Marea Unire, se va lansa volumul ,,Arad. Antecamera României Mari” și va fi organizată o reconstituire istorică cu garda de onoare de la Alba Iulia a evenimentelor istorice de la Arad.
Decernare de medalii Centenar
În data de 14 noiembrie, la Filarmonica de Stat Arad, se va decerna medalia Centenar tuturor prefecților, parlamentarilor arădeni și consilierilor locali și județeni, din toate mandatele, începând din 1990 până în prezent. În aceeași zi se va reface momentul istoric al întrunirii la care s-a hotărât convocarea Adunării Naționale de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918.
Tot în data de 14 noiembrie, va avea loc semnarea protocolului de înfrățire a Județului Arad cu raionul Ialoveni din Republica Moldova. De asemenea, se va decerna Ordinul Centenar tuturor orașelor și comunelor din județul Arad, iar Arhiepiscopia Aradului și primarul municipiului Oradea vor primi Colanul Centenar.
Ziua se va încheia cu un concert susținut la Filarmonica de Stat Arad de soprana Alexandra Fits, acompaniată de pianistul Mariano Castro și artista Sand Art Mariana Pachiș.

Recomandările redacției