Festivalul internațional de film documentar fARAD se întoarce toamna aceasta la Arad cu cea de-a 10-a ediție, prezentând între 22 și 26 noiembrie la Cinema Arta un program de 15 titluri (11 lungmetraje și patru scurtmetraje) grupate sub tema „Om bogat, om sărac”.

“Selecția„, notează Dimitris Kerkinos, directorul artistic al festivalului, „examinează noțiunea de bogăție, măsurată nu doar în bani și bunuri materiale, ci și în raport cu contextul social și modul de viață al oamenilor. Majoritatea filmelor prezintă realitatea contemporană a societăților capitaliste neoliberale și a economiei globalizate, care au dus la o creștere dramatică a inegalității sociale și la o diferență tot mai mare între bogați și săraci.”

 

Cele 15 filme proiectate anul acesta la fARAD sunt: Generation Wealth (r. Lauren Greenfield, 2018, SUA), The Queen of Versailles (r. Lauren Greenfield, 2012, SUA), Kids + Money (r. Lauren Greenfield, 2008, SUA), Best Night Ever (r. Lauren Greenfield, 2012, SUA), Magic City (r. Lauren Greenfield, 2015, SUA), All the Beauty and the Bloodshed (r. Laura Poitras, 2022, SUA), Money, Freedom, a story of CFA Franc (r. Katy Léna N’diaye, 2022, Senegal/Franța/Belgia/Germania), Love Is Not an Orange (r. Otilia Babara, 2022, Rep. Moldova/Franța/Olanda/Belgia), The Hill (r. Denis Gheerbrant, Lina Tsrimova, 2022, Franța/Belgia), Elegance și Entrepreneur (r. Virpi Suutari, 2015/2018, Finlanda), Taming the Garden (r. Salomé Jashi, 2021, Elveția/Germania/Georgia), Pocalul. Despre fii și fiice (r. Cătălina Tesar, Dana Bunescu, 2022, România), Cesária Évora (r. Ana Sofia Fonseca, 2022, Portugalia), Milton Glaser: To Inform and Delight (r. Wendy Keys, 2008, SUA).

 

„În centrul selecției se află opera regizoarei americane Lauren Greenfield. Filmele sale pătrund în miezul idiosincratic al societății americane și reflectă dependența omului modern de bani (Kids + Money) și dominația culturii materialiste (Best Night Ever, Magic City), investigând totodată ramificațiile Visului American – de la premiatul Generation Wealth la The Queen of Versailles, care explorează ascensiunea și decăderea uneia dintre cele mai bogate familii americane.

 

Dacă filmele lui Greenfield se concentrează asupra deconstrucției Visului American, filme precum All the Beauty and the Bloodshed (Leul de Aur, Veneția 2022) și Money, Freedom. A Story of CFA Franc exemplifică felul în care este creată bogăția în contextul capitalismului și al colonialismului: primul revelează modul în care familia Sackler a construit un imperiu cu prețul unor vieți omenești, în timp ce al doilea prezintă istoria colonizării monetare din Africa de Vest care, până în prezent, împiedică națiunile sale să își stabilească propria economie și să prospere.

 

Consecințele neoliberalismului și ale economiei globalizate la bunăstarea oamenilor obișnuiți sunt analizate în Love is not an Orange (despre migranții economici în Vest după prăbușirea URSS), The Hill (viața într-o groapă de gunoi din Kârgâzstan și lupta pentru supraviețuire a celor aflați la periferia societății) și Entrepreneur (care juxtapune o afacere locală de familie cu o întreprindere globală, arătând modul în care inovația și noua ordine economică acaparează economia tradițională). Nu în ultimul rând, bogăția e abordată în termeni de stil de viață elitist (Elegance), iluzii de grandoare (Taming the Garden), statut familial și strategii maritale (Pocalul. Despre fii și fiice), dar și de generozitate și solidaritate (Cesaria Evora).”

 

Ediția de anul acesta va fi deschisă cu documentarul Milton Glaser: To Inform and Delight, urmat de o discuție cu regizoarea Wendy Keys (SUA). Printre invitații cu filme în festival se mai numără și Dana Bunescu (România), Ana Sofia Fonseca (Portugalia/Cabo Verde) și Katy Léna N’diaye (Senegal/Franța).

 

Mai multe detalii despre filmele acestei ediții sunt disponibile în pagina web a festivalului: https://www.farad.ro/farad-10.html.

 

Programul festivalului și mai multe detalii despre filme pot fi accesate pe www.farad.ro. fARAD poate fi găsit pe Facebook la www.facebook.com/FARAD.ro și pe Instagram la www.instagram.com/faradfilmfestival.

Recomandările redacției