Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Vărșand au depistat 21 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei mijloace de transport.
În data de 27.09.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean ucrainean, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Polonia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pe ruta România-Polonia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, zece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Sri Lanka, Nepal și Etiopia, intrați legal în țara noastră și
intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în această dimineață, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni români. În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport au descoperit, în locul destinat odihnei șoferilor, în total unsprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Sri Lanka.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.