După cum se aștepta, Comisia de Disciplină a FRF a acordat victoria cu 3-0 la „masa verde” pentru CS Socodor în turul barajului de promovare în Liga a III-a cu Recolta Dănceu. Sâmbătă, partida a fost oprită în debutul reprizei secunde după ce fotbaliștii echipei gazdă l-au bruscat pe arbitrul Vasile Buzea, care a acordat nu mai puțin de cinci cartonașe roșii în total. Două dintre ele, pentru fotbaliștii Octavian Făiniși și Daniel Ciobanu, pentru infracțiuni de natură fotbalistică, în timp ce jucătorul Robert Țogoe, antrenorul Cosmin Munteanu și antrenorul secund (care este și primar) Stelian Stăncioiu au fost eliminați pentru evenimentele neplăcute care au dus și la oprirea partidei.

Clubul a fost penalizat cu 10.000 de lei, dar pedepsele pentru cei cinci eliminați vor fi acordate doar săptămâna viitoare, după returul de la Socodor, care este programat pentru sâmbătă, de la ora 17:30.

În momentul întreruperii partidei, formația arădeană conducea cu 2-0 după golurile înscrise de Dumitru Copil și Florin Dema.

Recomandările redacției