Românii în vârstă își amintesc celebrele versuri ale lui George Lesnea, care spunea că „Partidul e-n toate/E-n cele ce sînt/Și-n cele ce mâine vor râde la soare”. Nici nu avea cum să fie altfel pe vremea partidului unic, PCR. Tot ce mișca în țară, de la cel mai mic nivel până la conducerea țării, depindea în mod direct de partid. Tot ce se întâmpla se raporta la partid. Savanții, profesioniștii din orice domeniu, mințile luminate ale națiunii erau parte integrantă a partidului, orice realizare fiind trecută în contul acestuia. În schimb, dacă se întâmpla ceva rău, de vină nu mai era partidul, ci dușmanii acestuia, care refuzau să se încoloneze sub stindard sau, după caz, membrii marcanți ai partidului care au acționat de capul lor, nesocotind strălucitele strategii și idealuri ale partidului.
Năravul nu a dispărut odată cu prăbușirea comunismului, ci a continuat să se manifeste și după aceea, prin intermediul FSN, PDSR, PSD. A rămas celebru cazul unui ministru al Justiției care a fost supus oprobiului în cadrul unei ședințe a PDSR pentru că a permis trimiterea în judecată a cuiva fără să discute dosarul în ședința de partid. Exact ca și înainte de revoluție, toate domeniile de activitate trebuiau să fie conduse de către partid, singurul îndrituit să decidă ce strategii trebuie aplicate, singurul care hotăra cine intră la pușcărie și cine nu. Treptat, Iliescu a redus considerabil această meteahnă, acordând Executivului o oarecare independență față de partid. Minunea a ținut până când la putere a ajuns PD. Acesta a aplicat, chiar mai vehement decât PDSR principiul concentrării puterii de decizie privind exercitarea actului de guvernare în mâinile partidului. A plecat PD, devenit PDL, la putere a revenit PSD. Devenit șef al partidului, Victor Ponta a menținut vechea linie, Executivul nefiind total la cheremul partidului, având putere de decizie.
Ponta a fost, însă, cu contribuția masivă a lui Dragnea, debarcat. Iar odată ce Dragnea a ajuns lider absolut, Executivul a redevenit o simplă unealtă, însă nu a PSD, în sine, ci a sa personală. Pentru a se menține la putere în partid, Dragnea a modificat statutul în așa fel încât toată puterea de decizie s-a concentrat în mâinile sale. Consiliul Național, care pe vremea lui Iliescu și a lui Ponta era forul suprem, a devenit o cantitate neglijabilă. La porunca lui, PSD s-a făcut de râsul lumii, votând o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern! Aceasta, doar pentru că premierul desemnat de către partid, a îndrăznit să încerce să guverneze la modul real, împreună cu guvernul său, să ia acele măsuri pe care le considera benefice țării, refuzând să pună în aplicare aberațiile lui Dragnea și ale acoliților săi. Pe urmă, alți doi prim miniștri care au încercat același lucru au căzut sub securea lui Dragnea. Iar sarabanda încă nu s-a încheiat, se pare că, dacă scapă de pușcărie și va păstra puterea în partid, Dragnea o va mazili inclusiv pe Viorica Dăncilă!
Concluzionând, continuarea păguboasei strategii de subordonare totală a Executivului, pe principiul „partidul e-n toate” produce daune nu doar țării, ci, în cele din urmă, va duce chiar la dispariția partidului.

Recomandările redacției