Polițiștii locali au supravegheat, în ultima lună, munca în folosul comunității efectuată de 20 de persoane: 6 beneficiari de venit minim garantat și 14 condamnați penal. Acțiunile de igienizares-au desfășurat în zona de nord-vest a orașului, în Aradul Nou și în Cartierul Alfa, fiind salubrizate următoarele străzi: Splaiul Mureșului, Frații Neumann, Câmpul Liniștii, Cometei, Putnei, Căminului, Remus, Moise Rișcuția, Pelinului, Vasile Bogrea, Udrea, Caius Lepa, Păstorului, Grădinarilor, Meșterul Manole, Codrului, Corbului, Fluturilor, Sever Bocu, Predeal, Ioan Fluieraș.
În urma activităților menționate, au fost colectate 30 de tone de deșeuri menajere, care au fost ridicate de pe domeniul public de operatorul de salubrizare.
Munca în folosul comunității în cazul asistaților social este obligatorie pentru cei apți de muncă, iar neîndeplinirea acestei obligații, duce la încetarea acordării ajutorului social. În mod similar, refuzul efectuării muncii în folosul comunității de către persoanele condamnate penal este adus la cunoștința serviciului de probațiune, care sesizează ulterior instanța, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.