50 de milioane de euro pentru Centru

0
147

Autoritățile locale au prezentat, vineri, investiția de peste 50 de milioane de euro care va schimba total zona centrală a municipiului Arad, în următorii trei ani. Este vorba de o investiție majoră, care a început deja și se spune că va da o nouă „față” orașului nostru. Rămâne de văzut în ce măsură se vor concretiza aceste investiții și care vor fi aspectul și funcționalitatea de care vor avea parte, în final, arădenii.

Bulevardul Revoluției și Piața Avram Iancu- reconfigurate

Cele mai vizibile schimbări se vor produce chiar pe bulevardul central din Arad. Proiectul de reconfigurare a Bulevardului Revoluției se ridică la o valoare de 8 milioane de euro și implică reconfigurarea benzilor de transport, a locurilor de parcare și a zonei pietonale, amenajarea pistei de biciclete, amplasarea unor stații de închiriere de biciclete, redimensionarea și realizarea trotuarelor și a bordurilor cu un pavaj din piatră naturală și refacerea alveolelor pentru copacii din trotuar. Stâlpii de iluminat existenți se vor păstra și se va analiza posibilitatea de a fi suplimentați. Mai mult decât atât, se va reface canalizarea pluvială și menajeră, se va pune în valoare punctul de colectare a apelor menajere de la intersecția Bulevardului Revoluției cu strada Cloșca, se va amplasa mobilier stradal, se va revizui instalația de irigat, se va amenaja spațiu verde și se vor amplasa toalete publice automate. Nu în ultimul rând, zonele de parcare vor fi întretăiate de locuri special amenajate pentru terasele de pe Revoluției.

În ceea ce privește Piața Avram Iancu, se estimează că lucrările pot începe în vara anului viitor. Această investiție se ridică la 20 de milioane de euro, o sumă considerabilă, și presupune amenajarea unei parcări subterane și transformarea zonei într-o piață pietonală.

Pe Bulevardul Revoluției s-a dat deja startul reabilitării rețelei de canalizare, un proiect de 2,3 milioane de euro, urmând ca 4,2 milioane de euro să meargă spre înlocuirea conductelor de apă.

Se va închide traficul rutier pe Dragalina

În vara anului 2019, vor fi demarate și lucrările de reabilitare a rețelei de transport și distribuție a energiei termice de pe Bulevardul General Dragalina, investiția presupunând înlocuirea parțială a magistralei termice pe o lungime de 4,3 km. În acest sens, traficul va fi restricționat pentru o perioadă pe acest bulevard.

Clădiri importante vor fi reabilitate

Edilii au vorbit și despre stadiul reabilitării clădirilor din zona centrală, cea mai importantă în momentul actual fiind clădirea Colegiului Economic, o investiție în valoare de 3,4 milioane de euro. Anul acesta începe și reabilitarea Colegiului Elena Ghiba Birta, în care se investesc 3,2 mlioane de euro.

Pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Primăria Municipiului Arad se află într-o fază de evaluare a ofertelor, edilii sperând ca până în toamnă să aibă un constructor. Investiția în clădirea Teatrului se ridică la 3,1 milioane de euro. Au început lucrările și la clădirile situate pe Bulevardul Revoluției, la numerele 82 și 50, 15 mai fiind data limită pentru depunerea documentației în vederea obținerii autorizației de construire.

În cazul imobilelor situate pe străzile Mărăşeşti nr.10 şi Ciocârliei nr. 1, până în 11 mai se finalizează evaluarea lucrărilor şi discuţiile cu locatarii, iar, în aceste condiţii, lucrările ar putea începe până în 14 mai. Imobilul situat pe strada Gheorghe Bariţiu nr. 24 şi cel de pe strada Ştefan Cicio Pop nr. 9 vor intra şi ele în lucru până în 17 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.