La Spitalul Clinic Județean Arad s- a efectuat, în premieră, pentru municipiul de pe Mureș, o intervenție chirurgicală pe cord deschis – un bypass coronarian pe cord bătând din minitoractomie. Intervenția a fost efectuată de  Dr. Zoltan Galajda împreună cu echipa medicală. Doctorul arădean  își desfășoară activitatea, din primăvara acestui an, alături de echipa  medicală a Secției Clinice Chirurgie Generală I, în cadrul Compartimentului de Chirurgie Vasculară.

Medicul este recunoscut la nivel național și internațional pentru numeroase intervenții chirurgicale clasice și minim-invazive, unele dintre ele în premieră mondială, cu un grad crescut de dificultate și complexitate și în special pentru cele cardiace realizate pe „cord bătând.”

” Dr. Galajda, de origine română a urmat studiile liceale la Liceul Sanitar din Arad, iar în 2012, după ce s-a format la Târgu Mureș, Paris, Budapesta și TelAviv, s-a întors la Arad, unde a efectuat, în premieră pentru municipiul de pe Mureș, o intervenție chirurgicală pe cord deschis – un bypass coronarian pe cord bătând din minitoractomie”, transmit reprezentanții spitaului.

„De fiecare dată revin cu drag la Arad. De acest oraș mă leagă multe prietenii și o sumedenie de experiențe frumoase. Am decis să mă reîntorc din trei motive: pentru că am o relație veche, de natură sufletească cu acest oraș și cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” prin regretatul prof.univ.dr. Aurel Ardelean; pentru că la Spitalul Militar din capitală, unde mi-am desfășurat cea mai mare parte a activității profesionale, în contextul demarării unor lucrări de reabilitare s-a redus temporar numărul de intervenții chirurgicale la minimul necesar; iar al treilea motiv este că sunt mai aproape de copiii mei care locuiesc în Ungaria”, a explicat dr. Zoltan Galajda.

Prima sa intervenție chirurgicală efectuată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost pentru salvarea piciorului stâng al unui bărbat de 62 de ani care a fost refuzat de mai multe clinici din țară cu recomandarea de amputație de membru, în contextul în care pacientul mai suferise o intervenție de bypass coronarian pe cord-bătând.

Pacientul a venit din capitală, în stare gravă, cu ischemie critică de membru inferior stâng, dar cu speranța că dr. Galajda – cel care îi mai salvase viața, printr-o altă intervenție chirurgicală,  îi va putea salva și de amputație.

„Intervenția, a durat peste cinci ore și a constat într-un bypass aorto- arteră poplitee proximală, cu extensie de la artera poplitee pe trunchiul tibio-peronier, cu artera radială din antebraț – procedură care de obicei nu se folosește la noi, dar care, iată că a reușit să salveze piciorul de la amputație. Practic, am luat un fragment (autogrefă) din artera radială pe care l-am folosit pentru a înlocui porțiunea bolnavă (înfundată) a trunchiului tibio-peronier. Pacientul este bine, s-a recuperat după intervenție și îl monitorizăm periodic prin tele-medicină. De menționat este faptul că în urmă cu aproximativ un an, acest pacient a mai suferit o intervenție chirurgicală de bypass coronarian, pe cord deschis, cu un ventricul stâng foarte slăbit și fracție de ejecție de 20%. Atunci am intervenit chirurgical, la Brașov, cu echipa de specialiști de la Spitalul Clinicco”, a explicat dr. Zoltan Galajda, medic primar chirurgie cardiovasculară.

Din echipa operatorie, au făcut parte:

Dr. Zoltan Galajda, medic primar chirurgie cardiovasculară

Dr. Mircea Alexa, medic specialist chirurgie vasculară

Dr. Liviu Firu, medic primar anestezie și terapie intensivă

Asist.med. Camelia Alexa

În perioada următoare vă vom prezenta și alte intervenții deosebite efectuate de către medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, transmit reprezentanții instituției medicale.

Recomandările redacției