Cu doar două zile înainte de începerea noului an școlar, părinții din Arad au aglomerat magazinele, încercând să finalizeze cumpărăturile pentru copiii lor. Pe lângă rechizite, cheltuielile pentru hainele de toamnă se dovedesc a fi semnificative, în unele cazuri ajungând la mii de lei.

„Am cheltuit aproximativ 4.000 de lei pentru ambii copii incluzând treninguri, tricouri și pantaloni”, a declarat o mamă. Altă familie din Arad a alocat un buget de 1000 de lei, încercând să găsească un echilibru între dorințele copiilor și posibilitățile financiare.

Elevii recunosc presiunea de a se încadra în tendințele actuale, temându-se de judecățile colegilor. „Încerc să aleg ținute care să fie în trend, dar părinții mei muncesc foarte mult pentru asta”, spune Andrada, elevă în clasa a XI-a.

Specialiștii recomandă investiția în articole de bază, precum adidași de calitate, sacouri negre și tricouri simple, care pot fi purtate cu succes în diverse situații.

La unele școli din Arad, unde uniforma este obligatorie, costurile pentru un sacou, o pereche de pantaloni, sarafan sau  fustă ajung la cateva sute de lei.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției