Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și al Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat 67 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar, respectiv pe jos.
În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, un autovehicul pe ruta Turcia-Polonia.
În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, 45 de cetățeni străini.
În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt din Siria, Turcia și Irak, solicitanți de azil în România.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, la aproximativ 2 km de linia de frontieră, două grupuri, în total 22 de persoane, care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Sri Lanka și Pakistan, intrați legal în țara noastră.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul automarfarului și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.