Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 77 de cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, India, Siria și Etiopia) care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două ansambluri rutiere și o autoutilitară, conduse de cetățeni doi cetățeni români și un turc.
Şoferii celor trei mijloace de transport sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români și un turc, aflați la volanul a două ansambluri rutiere înmatriculate în România, respectiv Turcia şi a unei autoutilitare înmatriculate în România.
Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, paleți, cabluri și profile PVC, pentru diverse societăți din state din vestul Europei.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor trei mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 77 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, India, Siria și Etiopia, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
FOTO: arhivă