Acum 80 de ani în micul orășel de pe Mureș, la Lipova, autoritățile vremii erau în alertă, deoarece primul raid al aviației americane asupra Banatului avusese  loc în noaptea de 31 septembrie- 01 octombrie anul 1943, pe direcţia Orşova – Buziaş – Lipova – Recaş ­Timişoara. Acesta a fost realizat de un avion american de tip B-24 Liberator, care

a lansat manifeste în limba română. La Lipova, artileria a deschis focul, lovind un motor al avionului. Doi membrii ai echipajului locotenent aviator Jakobson Gedeon (23 ani, placa de identitate nr. 16.644, evreu, cetăţean palestinian) şi subl. radiotelegrafist Kahane Iosif sar cu paraşuta şi sunt prinşi de organele de ordine,

interogaţi şi internaţi. Asupra lor au fost găsite: sume mari de bani în lei, dolari, franci elveţieni, lire sterline, hrană şi medicamente.

Alte trei paraşute au fost găsite în raza localităţilor Jebel şi Liebling29.

”Alerta a fost dată deoarece în noaptea ce trecuse  pe cerul albastru al Lipovei două parașute albe se legănaseră alene aterizând în apropierea orașului”,  precizează  documentele vremii.

Autoritățile alături de armată și voluntari au pornit în căutarea celor doi parașutiști.

Jakob Filzer, primarul de la acea vreme,  raporta Prefecturii Timiș-Torontal:

”În cursul nopții de 30sept- 01oct. 1943, la ora 02.15 un avion Labrador cu 4 motoare, a executat 3 ocoluri ale orașului. În acest timp apărarea antiaerană activă joasă –mitralierele de la gara Radna, podul de peste Mureș și cele din compunerea Regimentului 7 Pionieri au, intrat în acțiune, iar din avion s-au lansat cu parașuta următorii: 1. Jakobson Ghedeon, de 23 de ani,  lt. Av. Rez, evreu, cetățean palestinian. 2. Kahane Iosif, subl. rez. Susnumiții au declarat că au venit cu manifeste iar apărarea activă din Radna ar fi atins 1 sau 2 motoare și pentru a salva avionul care era greu, s-au salvat cu parașuta. În prezent cei doi parașutiști se află sub pază la Garnizoana locală”, se menționa în raport, conform Patrimonium Banaticum.

Cei doi  purtau uniforme englezești și nu aveau haine civile, nici arme și au sărit din avion cu parașute albe.

Jakobson avea o luxație la piciorul stâng, iar Kahane Iosif avea o fractură la picior. Se bănuia că aceștia nu declară întregul adevăr și după cercetări amănunțite pe teren s-a descoperit codul secret și însemnările cifrate pe care Jahane, radiotelegrafistul a încercat să le distrugă.

De asemenea, asupra celor doi s-au găsit 123 de monede de aur, 183 de bacnote străine și 246 bacnote românești totalizând 173.000 lei.

Cei doi au fost preluați de la autoritățile din Lipova și duși la Timișoara, de aici la București.

Au  fost mai apoi eliberați în zilele de 2 și 3 septembrie 1944 și sau îmbarcat pe aerodromul Popești-Leordeni, împreună cu alți prizionieri aliați, în avioane americane spre Italia.

După război, au apărut informații precum  cei doi erau originari din România și vorbeau românește și care aveau de îndeplinit misiuni militare.

Surse:

Patrimonium Banaticum

Historia

wikipedia

Recomandările redacției