Laszlo Balint a surprins în partida de la Mioveni titularizându-l în poartă pe Dragoș Balauru, în locul lui Florin Iacob, cel care în ultimii doi ani și jumătate a fost incontestabil numărul 1 între buturile porții arădene. Alegerea s-a dovedit a fi una inspirată deoarece goalkeeperul teleormănean a evoluat foarte bine, salvând chiar punctul Bătrânei Doamne pe final de meci. Mai mult odată cu locul în poartă, Balauru a preluat și banderola de căpitan al echipei. „Este o onoare să port banderola. Mă simt mai bine, mai încrezător. Nu m-a surprins, eram numit al doilea căpitan încă din vară. Așa a decis Mister.“ a declarat Balauru

Având în vedere că acesta a fost jucătorul ales să participe la conferința de presă săptămânală de dinaintea meciului de campionat, este plauzibil ca Balauru să își păstreze locul de titular și în partida cu Farul. Jucătorul crede însă că această situație nu este una de natură să creeze tensiuni între ele și concurentul său, Florin Iacob. Referitor la acest subiect, titularul de la Mioveni a declarat: „Suntem doi portari de aceeași valorare. Nu sunt probleme între noi, la antrenamente totul e normal. Așa cum am acceptat eu atâta vreme statutul de rezervă, așa acceptă și el acum.“

Dragoș Balauru  a venit la UTA în pauza de iarbă a sezonului 2019-2020, pe când trupa arădeană se lupta pentru promovarea în Liga 1. De atunci a jucat în 11 partide oficiale, două dintre ele în acest sezon și anume partida deja amintită, de la Mioveni și cea de tristă amintire, din Cupa României, de la Filiași.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției