Se discută mult în aceste ultime luni despre posibilul transfer al lui David Miculescu, fie la una dintre echipele care trag la titlu în campionat, fie la o echipă dintr-un campionat vestic, în speță din Italia. Se avansează sume între câteva sute de mii de euro și un milion, se vorbește despre procente. Este un film pe care arădenii l-au mai văzut și în cazurile Dennis Man și Adrian Petre, ambele încheiate cu transferuri care au adus bani frumoși în conturile clubului.

Dincolo de „cazul Miculescu“ însă, lucrurile nu stau extraordinar din punctul de vedere al numărului de tineri pe care UTA se bazează și care provin din propria Academie. Jucători lansați în ultimii ani, precum Jorza, Tănase ori Stahl, fie n-au făcut pasul spre fotbalul mare, fie l-au făcut dar la alte cluburi. Alții, precum Vulturar au plecat de timpuriu în străinătate. În prezent, în lotul UTA-ei se mai află, în afara lui Miculescu, Damian Isac și Marcel Mercioiu, ambii cu minute destul de puțin prinse în acest campionat. Lor li se adaugă Negoescu, cel care imediat după începutul campionatului a cerut să fie lăsat să plece împrumut la Metaloglobus, în liga a doua, dar nici el nu s-a impus până acum acolo.

Nu știm dacă este mult sau puțin dar cert este că din comentariile care apar în mediul online, suporterii și-ar dori o productivitate mai mare a Academiei, în ceea ce privește prima echipă. Prezent în emisiunea Glasul Tribunei, de la TV Arad, directorul Academiei UTA, Cristian Păcurar, a încercat să lămurească această situație declarând:

„Suntem în permanent contact cu Laszlo Balint în ceea ce privește soluțiile pentru prima echipă. Din păcate diferența de nivel este foarte mare. Să nu uităm că noi în anii în care am promovat mulți tineri, eram în liga a doua. Acum, în liga 1 este foarte greu pentru un junior să sară de la meciuri de categoria lui de vârstă direct în primul eșalon fotbalistic. Nu sunt pregătiți nici tehnic, nici fizic și nici mental pentru asta. Ne-ar fi ajutat foarte mult să avem echipa a doua, în liga a treia. Este pasul intermediar de care acești jucători ar fi avut nevoie, să joace la seniori, să acumuleze experiență și cunoștințe dar în același timp să fie în vizorul și la îndemâna primei echipe. Din păcate economic nu ne-am permis până să avem o echipă secundă și de aceea am apelat la varianta împrumutului jucătorilor la alte echipe, pentru a căpăta această experiență. Sper ca în viitor să ne putem dezvolta și să avem această echipă secundă dar nu e ușor, vorbim de un buget anual de aproximativ 300.000 de euro doar pentru această echipă în timp ce întreg bugetul Academiei pe anul trecut a fost de 500.000 de euro.“

Cristian Păcurar a mai indicat faptul că, printre cele mai mari probleme pe care le au acești jucători tineri atunci când fac pasul spre prima echipă, se află presiunea pusă de anturajul lor care are așteptări mult prea mari în ceea ce privește viteza cu care acești fotbaliști ar trebui să devină certitudini la nivelul Ligii 1.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției