O persoană și-a pierdut viața, marți, în jurul orei 17.00, în orașul Sebiș, pe o trecere de pietoni, exact în locul în care în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, o fetiță de 12 ani a fost accidentată. Victima este un bărbat, între 45 și 50 de ani.
Din primele informații, se pare că șoferul este din Cil.
Din cercetări a reieșit că un bărbat de 63 de ani, din satul Cil care conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii din Sebiș accidentează o persoană de sex masculin care se afla pe trecerea de pietoni.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării pietonilui precum și pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale.