Cu câteva ore înainte de meciul de sâmbătă cu Rapid, clubul UTA a anunțat despărțirea de Juan Pablo Passaglia. Era un deznodământ previzibil ținând cont că jucătorul își exprimase deja de o săptămână dorința de a-și rezilia contractul, pentru a se întoarce în Argentina.

Sub rezerva că nu cunoaștem natura problemelor personale de familie invocate de mijlocaș, e cel puțin ciudat faptul că acesta a revenit din vacanță, a efectuat fără probleme stagiul de pregătire din Antalya, pentru a i se face brusc dor de familie cu o zi înaintea primului meci oficial al sezonului. Asta în condițiile în care argentinianul se află deja de doi ani și jumătate în România, deci nu se mai pune problema de neadaptare și mai avea din contractul cu UTA doar jumătate de an.

Venit în vară de la Politehnica Iași, Passaglia a evoluat pentru Bătrâna Doamnă în 19 partide (18 în campionat și unul în cupă), acumulând în această perioadă două pase decisive, una în victoria cu FC Voluntari de pe teren propriu, la golul lui Miculescu și cealaltă în meciul de la Clinceni, la golul de 3-0 marcat de Hora.

Passaglia este cel de-al optulea jucător care pleacă de la UTA în această iarnă, după Tomozei, Florin Ilie, Bustea, Hora, Antal, Mociu și Tudor Călin. Spre deosebire de ceilalți însă, argentinianul pleacă din postura de jucător titular și nu făcea parte din contingentul de jucători de care staff-ul tehnic sau clubul intenționa să scape.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției