La ora când scriu aceste rânduri, Laszlo Balint deja nu mai este antrenorul echipei UTA, cele două părți ajungând la o înțelegere pentru rezilierea pe cale amiabilă contractului. O discuție pe această temă între antrenor și Alexandru Meszar, confirmată chiar de Balint, a existat și după meciul cu Gaz Metan Mediaș. Atunci conducerea i-a asigurat susținerea tot mai contestatului tehnician însă după meciul de sâmbătă împotriva Rapidului, lucrurile par să se fi schimbat.

Nemulțumiri la adresa lui Balint au mai fost de-a lungul vremii dar din punct de vedere al conducerii clubului, subiectul schimbării acestuia a fost unul tabu până de curând. Ce s-a schimbat între timp? Dincolo de seria neverosimilă de 10 meciuri fără victorie, UTA nu se află într-o situație dramatică în clasament, ținând cont că obiectivul play-off-ului n-a fost niciodată unul impus de conducere. Decisivă în schimbarea de optică a managementului Bătrânei Doamne, pare mai degrabă impresia că Balint a ajuns într-un punct în care nu mai are idei și nu mai reușește să își motiveze vestiarul.

În meciul cu Gaz Metan n-a reușit să-și repună echipa pe linia de plutire după ce a primit gol, iar în meciul cu Rapid a recunoscut singur la finalul meciului că indicațiile tactice date la pauză precum și schimbările făcute nu au avut efect. Dacă la asta adăugăm selecția neinspirată a unor jucători, schimbările numeroase din lot care par să nu fi adus niciun plus în această iarnă și relația tot mai tensionată cu fanii, care nici ea nu a fost gestionată în cel mai fericit mod de către antrenor, înțelegem că toate aceste bucăți de puzzle îmbinate, duc către o imagine care prezintă un instantaneu al despărțirii.

Sigur că lucrurile nu-s atât de simple cum ar putea părea la prima vedere. Conducerea clubului s-a aflat în situația de a găsi rapid o soluție nu doar cu eficiență imediată dar care să fie și coerentă cu filosofia clubului în ceea ce privește profilul uman și profesional al antrenorului potrivit. Să găsești în mijlocul sezonului un antrenor care să fie în armonie cu principiile de funcționare ale clubului, și tactic, profesional, să se potrivească cu profilul jucătorilor din vestiar, nu-i tocmai ușor. O alegere neinspirată din punctul ăsta de vedere poate avea efecte imprevizibile. Fotbalul e un tobogan pe care poți aluneca necrezut de mult și necrezut de repede.

Dar până la urmă gestionarea unui astfel de moment intră în fișa postului celor care și-au asumat cârma acestei corăbii care are în pânze suflarea niciodată stinsă a pasiunii suporterilor. Pentru că până la urmă despre asta este vorba la UTA, nu despre numele antrenorului sau al jucătorilor. Nimeni nu poate cere să fie sacrificat interesul clubului pe altarul respectului și al amintirilor. Este poate nedrept de multe ori însă cei care au intrat în această meserie știu care sunt riscurile și provocările. Niciunde în lumea reală a fotbalului, bunele intenții, profesionalismul sau succesele din trecut, fie el și apropiat, nu țin loc de rezultate și… „eficiență“, ca să-l cităm chiar pe Laszlo Balint. Asta însă în niciun caz nu înseamnă căderea în cealaltă extremă, în care reproșurile și invectivele să ia locul respectului și civilizației. Așa cum interesul sportiv al UTA-ei trebuie să fie deasupra interesului lui Balint, la fel de mult imaginea publică a UTA-ei (care este dată și de comportamentul fanilor în stadion sau pe rețelele de socializare) trebuie să fie deasupra umorilor sau antipatiilor unora sau altora.

În ultimii 8 ani, acest club a evoluat corect și coerent, trecând prin momente grele, care uneori l-au zdruncinat dar nu l-au pus la pământ. Acum este un nou moment de trecere prin furtună. Ce-i drept o furtună care îl zguduie la o înălțime mai mare, cea a primului eșalon fotbalistic. Dar cum furtunile sunt inevitabile, nu există altă alternativă decât să treci prin ele cu inteligență și pricepere, astfel încât să ieși la lumină cu zgârieturi dar întreg și funcțional. Dacă va reuși acest lucru, conducerea Bătrânei Doamne va face din acest club unul și mai puternic, pentru că orice criză care nu te doboară, te întărește.

Recomandările redacției