Utiștii s-au pregătit astăzi sub comanda noului antrenor și a staff-ului acestuia. Atmosfera a fost destinsă pe ICRTI dar în același timp s-a lucrat intens. Nu e timp de pierdut, pentru că au rămas mai puțin de 4 zile până până la meciul cu Sepsi, timp destul de scurt pentru un nou antrenor să-și cunoască lotul foarte bine și să pregătească eficient un meci. Dar, așa cum declara la conferința de presă, Badea crede că UTA are nevoie doar de o resetare mentală, altfel echipa fiind bine pregătită și organizată.

Astfel, din punct de vedere tactic, n-ar trebui să avem mari surprize, lucru confirmat chiar de noul antrenor: „UTA poate juca mai multe sisteme, de la 4-2-3-1 la 4-3-3 de exemplu. Un sistem cu 3 sau 5 apărători ar necesita mai mult timp de lucru. E posibil să nu vedeți un astfel de sistem deocamdată. Maniera mea este de a juca un fotbal complet. UTA are jucători dotați pentru a juca așa ceva atât din punct de vedere ofensiv cât și defensiv, există creativitate, e nevoie de unpic mai multă viteza dar am înțeles că așteptăm un mijlocaș lateral (Otele) cu explozie peste media echipei.“

Așadar la nivel de sistem de joc nu vom vedea surprize, e posibil însă ca acestea să apară la maniera de abordare a unor momente ale meciului. Cu Laszlo Balint UTA a fost în ultimele luni o echipă care ataca indiferent de adversar sau scor. Ionuț Badea s-a referit prin fotbal „complet“ probabil la faptul că pune preț la fel de mare pe ambele faze ale jocului. Cum prin natura multora dintre echipele antrenate, are în bagaj cunoștințele necesare pentru a pune în scenă o partitură defensivă, n-ar fi exclus să vedem, în cazul unui rezultat favorabil, că UTA redevine echipa ermetică din sezonul trecut, lucru care nu s-a întâmplat de exemplu la ultimul meci din deplasare, cu Rapid, când Bătrâna Doamnă a fost egalată când avea avantaj pe tabelă și om în plus.

De urmărit de asemenea și ce soluții individuale va găsi Ionuț Badea pentru primul meci, mai ales că din acest punct de vedere este și restrâns în privința opțiunilor pe anumite posturi. Juan Pablo Passaglia a plecat, Philip Otele a ajuns abia azi la Arad așa că e greu de crezut că poate fi o soluție pentru primul 11, Marko Vukcevic și Modestas Vorobjovas sunt suspendați iar Dumitru Cardoso accidentat. Ținând cont de aceste absențe, dar și de restartul pe care-l dă orice antrenor nou care vine la o echipă, jucători ca Baravykas, Isac sau Erico au o șansă importantă să revină în echipă, mai ales că Badea nu a cerut aducerea urgentă de întăriri în lot. „Întotdeauna am fost adeptul în a lucra cu ce este la dispoziție în acel moment după care în funcție de ce o să arate jucătorii în teren, vom lua decizii. Eu obișnuiesc să le spun jucătorilor că ei fac echipa prin ce arată la antrenament și în jocuri.“

Din fericire temperaturile au fost ceva mai blânde în ultimele zile astfel că terenul de la ICRTI s-a putut prezenta în condiții rezonabile, astfel încât primul antrenament să se desfășoare acolo. Cât despre suprafața de joc de pe Arena „Francisc Neuman“, Ionuț Badea a declarat că se prezintă bine „pentru luna februarie“.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției