Surpriză neplăcută pentru utiști în această dimineață, când au constatat că autocarul echipei a fost vandalizat în parcarea hotelului în care este cazată echipa, înaintea meciului din această seară cu CFR. Niște indivizi, care probabil au aflat de la vreun vraci de duzină că dacă se joacă cu vopselele vor scăpa de coșurile de pe față și fetele „dintr-a IX-a“ poate vor ieși cu ei la un suc, au mâzgălit, cu o vopsea gri (că deh, nici negrul nu mai e ce-a fost) niște cuvinte greu de reprodus, și la propriu și la figurat. Printre aceste „hieroglife“ atinse de schizofrenie se întrevede și anul 1919, ceea ce oferă indiciul că autorii măreței vitejii sunt fani ai lui U.

Nu e prima dată când UTA pățește așa ceva, autocarul ei având parte de același tratament în septembrie 2020, la Snagov, atunci din partea fanilor  Rapidului. Această similitudine nu poate decât să ne ducă cu gândul la proverbul „cine se aseamănă, se adună“ și poate vom asista la apariția unui noi „frății“ sau, cine știe, a unul nou clan… Clanul Vopsitorilor.

Noi sperăm că poliția, care se află deja la fața locului, îi va identifica pe indivizi și îi va preda cu tot cu factura aferentă părinților astfel încât următorii doi-trei ani să-i petreacă cu mătura-n mână în bucătăria vreunui restaurant, pentru a-și putea plăti amenzile și despăgubirile; învățându-și probabil lecția, aceea ca altă dată să nu mai consume după ora 9 seara ceai de romaniță combinat cu energizant vizionând filme de acțiune, că uite ce idei le mai vin.  

Recomandările redacției