La prima vedere, partida dintre CFR Cluj și UTA este una dezechilibrată. Gazdele sunt campioana en-titre a Ligii 1 și principala favorită la trofeu și în acest an, fiind liderul la zi al clasamentului. UTA este o echipă care se află la mijlocul clasamentului, cu șanse mai mult sau mai puțin teoretice la play-off. Cu toate acestea, nu trebuie făcută abstracție de forma de moment și starea mentală în care se află cele două formații. CFR a început anul cu trei rezultate de egalitate consecutive, 3-3 în deplasare cu CFR, 1-1 acasă cu FC Botoșani și 1-1 în deplasare cu CS Universitatea Craiova. Culmea, în toate cele trei partide, CFR a fost echipa care a condus, fiind egalată pe final, lucru total neașteptat pentru o echipă antrenată de Dan Petrescu. UTA în schimb se află pe un trend ascendent, după 0-1 acasă cu Gaz Metan Mediaș, 1-1 în deplasare cu Rapid și 1-0 acasă cu Sepsi. În special ultimul meci a adus o descătușare fantastică de energii în rândul Bătrânei Doamne iar o echipă cu o asemenea stare de spirit este întotdeauna capabilă de surprize.

Scenariul este cu atât mai plauzibil cu cât n-ar fi prima dată când se întâmplă așa ceva. Nu mai departe de campionatul trecut, echipa condusă atunci de Laszlo Balint a detonat bomba în Gruia, câștigând cu 1-0 prin golul marcat de Hora dintr-un penalty scos de Buhăcianu. A fost doar a doua victorie obținută de UTA împotriva clujenilor în prima ligă, prima fiind înregistrată în sezonul 2006-2007 când pe vechiul „Francisc Neuman“, Cristi Dănălache înscria unicul gol al unei partide disputate în etapa a 9-a. De atunci încolo ceferiștii clujeni și-au impus superioritatea în fotbalul românesc și pe cale de consecință au avut câștig de cauză și în fața UTA-ei, uneori mai ușor (5-0 în primăvara lui 2007) alteori cu mult mai mult efort sau chiar noroc, așa cum a fost în toamnă, când UTA a pierdut cu 0-1 pe teren propriu un meci pe care, sub raportul ocaziilor clare de gol, ar fi trebuit să-l câștige la cel puțin 2-3 goluri diferență.

Meciul amintit a fost cel în care Dan Petrescu l-a remarcat pe brazilianul Roger și, cum voia lui „Super Dan“ e lege în Gruia, conducerea i-a făcut pe plac, punând în fața șeptarului UTA-ei o ofertă de nerefuzat. Roger, intrat în ultimele 6 luni de contract a semnat cu echipa campioană un contract care începe din vara acestui an dar până atunci, așa cum a arătat-o sâmbătă, dă totul în tricoul Bătrânei Doamne și n-ar fi exclus să-și „faulteze“ astăzi chiar viitoarea echipă. Asta bineînțeles dacă va fi pe teren; dar e greu de crezut că acest lucru nu se va întâmpla în condițiile în care Ionuț Badea are opțiuni destul de limitate din cauza absențelor: Cardoso este accidentat, Ubbink suspendat iar Otele încă nu poate duce 90 de minute. CFR are însă și ea problemele ei de lot, Băgrădean și Deac lipsind la rândul lor din cauza suspendărilor.

Partida va fi condusă la centru de Sorin Costreie din Buftea, ajutat la cele două tușe de Daniel Mitruți din Craiova și Imre-Laszlo Bucsi din Sfântu Gheorghe. Arbitru de rezervă este Viorel Flueran din Craiova. Observator pentru arbitri a fost desemnat Marcel Savaniu din Satu Mare iar observator de joc va fi Cătălin Popa din Vaslui. Meciul începe la ora 17.30 și va fi transmis în direct de posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Looksport +.

Recomandările redacției