Duminică pe Arena „Francisc Neuman“ are loc o confruntare de tradiție însă în același timp mai dezechilibrată ca niciodată în favoarea UTA-ei. Cu toate acestea, Ionuț Badea trage un semnal de alarmă în privința riscului de a ne vedea prea devreme câștigători: „Nu cred că va fi nicidecum un meci ușor. Rezultatele nu pică din cer, ele se construiesc cu mentalitatea corectă și soluțiile oportune. Vreau să văd echipa într-o strânsă legătură între compartimente, mi-ar plăcea să văd și o strânsă legătură cu publicul, așa cum a fost la meciul cu Sepsi dar trebuie neapărat să vedem și acea finalitate despre care am mai vorbit. Botoșaniul de exemplu cu Dinamo a avut 4 ocazii doar dar a dat 4 goluri.  Avem avantajul unei zile în plus de pregătire dar ăsta ar putea fi un avantaj abia după minutul 70.  Evident că pentru suporteri e un meci pe care-l așteaptă deoarece e un meci cu tradiție mare în spate și sper să le oferim o bucurie duminică.“

Desley Ubbink va reveni în primul 11 și cel mai probabil va prelua din nou banderola de căpitan, postură din care punctează și el importanța abordării meciului cu mentalitatea potrivită: „Nu e un meci ușor împotriva unei echipe care se bate la retrogradare, mai ales că toată lumea se va aștepta să câștigăm, ceea ce e o presiune în plus. Am învățat din meciul tur, ne vom mobiliza și dacă nu vom mai rata ocazii vom câștiga meciul. Avem cei mai buni suporteri din campionat și avem mare noroc cu ei, sunt convins că și duminică vor pregăti ceva spectaculos și depinde de noi să le oferim victoria pentru a sărbători la final împreună“

UTA nu se va putea baza în acest meci pe eroul din tur, David Miculescu, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Philip Otele nu este pregătit să joace titular, conform declarațiilor lui Ionuț Badea și va lua loc pe bancă. Tot acolo s-ar putea să-l vedem pe Dumitru Cardoso, care se află în recuperare, dar în privința acestuia decizia se va lua probabil cu o zi înaintea meciului.

Recomandările redacției