Bătrâna Doamnă nu se va putea baza în meciul de vineri cu FC U. Craiova 1948 pe doi dintre titularii ei din ultimele meciuri, Erico da Silva și Evgheni Shlyakov. Brazilianul a suferit o entorsă la gleznă în timpul antrenamentului de ieri și a devenit indisponibil, în timp ce rusul este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Nici Dumitru Cardoso nu va face parte din lotul pe care Ionuț Badea îl va deplasa la Craiova. Venit insuficient pregătit la Arad, fostul mijlocaș al Gazului a avut și ghinionul de a se accidenta în partida cu Rapid. Două meciuri a fost indipsonibil după care în partida cu Dinamo a fost introdus pentru ultimele 25 de minute însă evoluția sa a arătat că nu e suficient recuperat astfel că antrenorul UTA-ei a decis să nu repete greșeala ci să-i dea suficient timp suedezo-brazilianului de origine română, până când acesta va fi suficient de pregătit pentru a intra cu folos în jocul echipei.

Există însă și vești bune pentru componența contingentului care va încerca să fure toate punctele din „Cetatea Banilor“. În primul rând vorbim despre revenirea lui David Miculescu, golgeterul echipei ispășindu-și etapa de suspendare în meciul cu Dinamo. De asemenea, Ionuț Badea va avea la dispoziție un atacant în plus pentru acest meci, este vorba de canadianul Easton Ongaro. Plecarea lui Roger a eliberat un loc pe lista stranierilor astfel că longilinul atacant adus în această iarnă a putut fi înscris pe lista trimisă la LPF.

Partida dintre FC U. Craiova 1948 și UTA va avea loc vineri începând cu ora 17.30

(foto: uta-arad.ro)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției