Bătrâna Doamnă întâlnește mâine la Ploiești pe Chindia Târgoviște în uvertura etapei a 29-a, penultima a sezonului regular. Antrenorul Ionuț Badea a oferit câteva detalii în ceea ce privește așteptările pe care le are din partea adversarului dar și modul în care va evolua propria sa echipă: „Întâlnim o formație care merită toate laudele prin prisma adaptării la situația în care nu are teren propriu practic, cu un antrenor cu experiență care merită felicitat pentru lucrurile bune pe care le-a făcut acolo. Este o echipă de structură, închisă, bine pregătită fizic, care nu oferă spații. Ne așteptăm la un joc aproximativ similar cu cel pe care l-am avut la Craiova, în ideea în care vor fi foarte multe tranziții. Este important să ne adaptăm la toate aceste mișcări pe care echipa adversă ni le poate oferi și să fim atenți la acel coeficient de creare de oportunități și să fim eficienți. Nu vor fi spații și de aceea va trebui să desfacem apărarea adversă prin pase scurte, rapide cu un timing foarte bun între pasă și demarcarea unui jucător.“

Dumitru Cardoso, mijlocașul venit în această iarnă la UTA, este și el pregătit pentru partida de mâine, una în care ar putea reveni în postura de titular, după meciul din deplasare cu Rapid, când a ocupat un loc în primul 11 dar s-a accidentat la capătul primului sfert de oră: „Am avut o săptămână bună de pregătire fizică și tactică. Am avut ghinion să mă accidentez să mă accidentez la aceeași gleznă ca și în Coreea. Au fost câteva săptămâni grele dar au trecut, sunt pregătit să fiu pe teren și să îmi aduc aportul la jocul echipei. Va fi un meci închis, cu o echipă care se apără foarte bine dar noi ne-am pregătit să jucăm fotbalul nostru. Avem o filosofie de fotbal frumoasă, cu mingea, care mie îmi place foarte mult.“

Din păcate UTA va aborda această partidă fără doi jucători, fundașul central Vinko Medjimorec și mijlocașul Damian Isac, ambii accidentați.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției