Înainte de a vedea de ce a pierdut UTA meciul de la Ploiești, poate ar trebui să ne întrebăm de ce nu l-a câștigat. Fidel principiului său enunțat de mai multe ori, „antrenorul care nu poate câștiga un meci, trebuie ca măcar să nu-l piardă“, Ionuț Badea a pregătit pentru acest meci o partitură sobră, care să-i ofere echipei sale densitate și control la mijlocul terenului, asta însă în detrimentul forței ofensive. În fața unui adversar care s-a comportat mai degrabă ca în deplasare, apărându-se grupat și supranumeric în multe momente, UTA n-a creat superioritate în ultima treime și în careul advers, preferând să țină suficient de mulți oameni în spatele mingii pentru a dejuca eventualele contre ale adversarului. Socoteala era simplă: dominare fără riscuri, care să ne asigure un punct, dacă reușim mai mult prin calitatea individuală a jucătorilor, cu atât mai bine.
Și, ce-i drept, UTA a fost foarte aproape în multe rânduri să reușească acest „mai mult“ deoarece și în acest meci a avut mari ocazii de gol însă, ca de obicei, le-a ratat. Acum suporterii nici măcar nu mai pot da vina pe „ratangiiiׅ“ de serviciu deoarece aceștia era pe bancă. A ieșit la rampă ca și campion al marilor ocazii irosite, nigerianul Philip Otele, cu trei astfel de oportunități. Dacă în cazul primelor două, consemnate în prima repriză, are scuza poziției respectiv a intervenției excelente a portarului advers, la ratarea din repriza secundă nu mai are nicio justificare: singur din 5 metri a înălțat mingea peste bară. Nu s-a lăsat mai prejos nici golgeterul David Miculescu, care, la fel, din câțiva metri și fără marcaj strâns l-a luat la țintă pe Căbuz.
Și, ca să folosim clișeele cu „fotbalul te pedepsește“ și „ocaziile se răzbună“, Bătrâna Doamnă a sfârșit prin a veni acasă cu mâna goală dintr-un meci pe care l-a avut în mână. Spuneam mai sus că prima grijă a lui Ionuț Badea a fost ca echipa să rămână disciplinată și să nu fie surprinsă pe contraatac. Și totuși acest lucru s-a întâmplat și, mai grav, cu doar câteva minute înainte de final. Antrenorul nu mai poate da vina aici pe jucătorii care i-ar fi ignorat planul tactic pentru a satisface imboldurile publicului (așa cum a sugerat că s-ar fi întâmplat în alte meciuri) dar ar putea să reflecteze poate la decizia sa de a nu face nicio schimbare până în acel minut. Sigur, golul are în mare măsură la bază decizia lui Marcel Bîrsan de a dictat penalty la o fază la care nu se impunea asta, dar nu-i deloc de neglijat că breșa fusese deja creată în apărarea noastră de un jucător, Silla, intrat cu doar câteva minute înainte iar duelul decisiv l-a avut în prim plan pe Florea, intrat și el în joc în repriza secundă. La acel moment Chindia avea 4 jucători proaspeți în teren, UTA niciunul; pe final de meci era imposibil ca acest lucru să nu se vadă. Din păcate s-a văzut cu efecte pe tabela de marcaj.
Așadar UTA s-a comportat în acest meci ca un șofer care pe autostradă rulează cu 70 de kilometri pe oră deși are un bolid care-i permite o viteză mult mai mare, iar la momentul decisiv ratează și ieșirea de pe autostradă. Ca urmare, nu mai ajunge la timp la destinație iar obiectivul este ratat. Să sperăm că toți cei implicați în jocul Bătrânei Doamne vor învăța ceva din acest meci astfel încât să nu fie ratat și obiectivul final al sezonului (care obiectiv ar trebui să fie mult mai mult decât salvarea de la retrogradare); asta deși unele greșeli par să se tot repete, iar asta este, ca să-l cităm chiar pe Ionuț Badea… „inacceptabil“.
(foto: facebook/chindiaoficial)
