UTA este unul dintre cluburile care se hrănește din istorie, din mituri și legende, din tradiție și eroi. Este dincolo de orice îndoială că acest club există astăzi doar ca urmare a forței de seducție și a pasiunii pe care o inspiră; fără acestea, n-ar fi reușit să reziste și să renască după atâtea și atâtea furtuni care i-au afectat învelișul dar nu i-au putut distruge structura de rezistență; o structură de rezistență formată din magia unor nume și întâmplări: Baronul, Petschovsky, Coco Dumitrescu, Feyenoord, Domide, Setubal, Broșovszky, Tottenham și am putea continua aproape la nesfârșit. Pasiunea tinerilor generații din ultimele trei – patru decenii n-a fost hrănită de un prezent când mediocru când deprimant, ci de conștiința că avem cu toții ca arădeni responsabilitatea transmisă de vechile generații, de a menține aprins rugul din care într-o zi va renaște această pasăre Phoenix a fotbalului românesc, UTA.
A dăruit Aradului amintiri în galben-albastru, dar inima Monicăi e roșie, precum tricoul tatălui său (foto: uta-arad.ro)
Civilizațiile străvechi întrețineau cultul zeilor, convinși că aceștia vor muri abia când ultimul om le va pierde amintirea și va înceta să-i mai nunească. Toți cei uniți în numele UTA-ei reprezintă și ei, în felul lor, o civilizație, una care se încăpățânează să nu-și uite zeii. La Arad timpul nu așterne praf ci pulbere de stele. Am văzut asta și luni când în amurg, adepții cultului nemuritor al Bătrânei Doamne s-au adunat la palatul Baronului demiurg pentru a benchetui în cinstea celor 77 de primăveri trecute de la acea zi purtând un destin măreț: 18 aprilie 1945. Și pentru că orice festin trebuie închinat și consacrat unui zeu, oficianții cultului roș-alb au hotărât ca în acest an, steaua invocată pentru a străluci deasupra câmpului magic în formă de dreptunghi verde, să fie cea a lui Ladislau „Gioni“ Broșovszky. Menestrelii balonului rotund s-au adunat și au cântat din coardele amintirilor, cântece vrăjite despre faptele de vitejie ale „celui mai iubit din generația sa“. Noi cei mai tineri, care n-am apucat vremurile marilor isprăvi, am putut afla că „era un mare prieten“, „cel mai curajos dintre noi“, că „avea doar piciorul stâng dar stângul său valora cât patru ale altora“ și că „avea mereu un cuvânt de încurajare pentru cei tineri și de îmbărbătare atunci când era greu“.
Gabi Biro, un crai al secuilor, vrăjit de Bătrâna Doamnă (foto: uta-arad.ro)
Dar cel mai important lucru pe care, nu doar că l-am aflat ci chiar l-am simțit cu toții cei aflați acolo, a fost că Gioni Broșovszky trăiește; trăiește în primul rând pentru că zeii și eroii nu mor niciodată; ei trăiesc prin fiecare om care le rostește numele, le poartă amintirea faptelor, dă mărturie pentru sufletul și caracterul lor. Iar o altă dovadă, și mai vie, că el trăiește, a fost prezența discretă și nobilă a unei fete cu păr bălai care a preluat geniul fotbalistic al tatălui, l-a modelat sub forma unui grăunte de aur pe care l-a ascuns într-o minge de baschet cu care a cucerit întreaga țară. O întreaga generație l-a avut ca zeu pe Gioni; o altă generație a avut-o ca stea călăuzitoare în vremurile tulburi ale sportului arădean, pe Monica. Tată și fiică unite de același dar: acela de a face oameni fericiți.
Dar cuvintele rostite sunt nestatornice ca vântul; ele rămân doar în amintirea celor care i-au simțit adierea. Și tocmai de aceea, ca toată mărturiile despre Ladislau Broșovszky să nu fie adiere de vânt, doi cronicari cu lumină în suflet și har în condei, Radu Romanescu și Ionel Costin, au adunat toate aceste nestemate prețioase picurate la ceas de seară la marginea rugului aprins al altarului Bătrânei Doamne, și le-au cimentat spre veșnicie într-o carte: „Ultimul mare romantic“ spune o poveste despre vremuri apuse în care șuturile erau fulgere zeiești, în care pe extrema stângă se alerga precum în olimpiadele mitice, în care pasele erau frânturi de poezie, în care driblingurile aveau ceva din eleganța letală a maeștrilor spadasini, în care… în care fotbalul năștea eroi și nu produse de marketing.
Credincioși din generații diferite, ai cultului roș-alb (foto: uta-arad.ro)
Iar pentru cei care de astăzi încolo vor trece cu venerație porțile templului sacru al arădenilor, Gioni Broșovszky va fi mereu prezent, patronând locul de unde s-a revărsat către el dragostea și adorația oamenilor deopotrivă simpli și pasionali: Tribuna a II-a!
Întreaga istorie a UTA-ei este una a rezistenței prin speranță; o speranță acerbă, neînfrântă, la limita nebuniei chiar, o speranță că legendele pot fi retrăite, că eroii se pot reîncarna iar triumful și gloria pot fi simțite ca trăiri și nu ca amintiri scăpărate de scânteile focului din privirea generațiilor trecute. Să ne trăiești vie și plină de farmec ca-n prima zi Bătrână Doamnă! Iar tu Gioni, rămâi cu noi și dincolo de această seară și inspiră-ne, condu-ne către o nouă noapte de poveste, precum cea de odinioară, spusă cu glezne fine în seara cețoasă a unui port al Țărilor de Jos!
