Vara anului 1979 consemna un eveniment dramatic pentru suporterii UTA-ei: echipa retrograda pentru prima oară în istorie în eșalonul secund. Dezamăgirea, chiar trauma îi putem spune, fără riscul de a exagera, a fost una imensă dar cum fotbalul îți aduce imediat noi provocări în față, întreaga suflare utistă s-a repliat, a acceptat noul statut și a privit cu speranță către viitorul imediat. Nimeni nu-și punea problema atunci că Bătrâna Doamnă va petrece ani, nicidecum decenii, la matineu însă realitatea a contrazis aceste prognoze optimiste. În următorii 40 de ani, UTA a bifat în total 6 ani de Liga 1, nereușind niciodată să rămână în primul eșalon pentru mai mult de două sezoane.
După retrogradare, echipa fanion a Aradului a promovat imediat, la capătul sezonului 1979-1980 însă a rezistat doar un singur an în prima divizie, întorcându-se în al doilea eșalon, unde a rămas până după Revoluția din 1989. A urmat apoi promovarea din 1993 și un prim sezon excelent pe prima scenă, cu victorii împotriva forțelor Steaua, Dinamo și Rapid. În sezonul următor clubul a făcut implozie și UTA s-a reîntors în liga secundă pentru încă aproape un deceniu. Următorul an de Liga 1 a fost cel din sezonul 2002-2003. Am rămas în urma lui cu istorica victorie de la Timișoara (4-3 împotriva lui Poli) și cu o altă victorie împotriva Stelei; însă acestea au fost doar palide consolări ale unei noi retrogradări. Ultima încercare a venit în 2006, la capătul unui sezon în care echipa a retrogradat în Liga 3 dar câțiva jucători politici ai vremii au profitat de permisivitatea regulamentelor și au cumpărat pentru Bătrâna Doamnă un loc de prima ligă. Însă nici de data aceasta UTA n-a rezistat mai mult de doi ani în primul eșalon.
De atunci încolo, viața suporterilor utiști a devenit un roller coaster: mediocritate – umilință – faliment – renaștere – speranță – cădere – blazare – ridicare și în cele din urmă promovare la capătul sezonului 2019-2020. După un prim sezon în care echipa a reușit să se salveze destul de ușor de la retrogradare a urmat un campionat al ambițiilor mari. În ciuda unui lot valoric superior și al unor prestații excelente în prima parte a campionatului, ghinionul dar și greșelile la toate nivelurile au făcut ca UTA să ajungă tot mai aproape de barajul pentru evitarea retrogradării. Din fericire am reușit să stopăm căderea. Echipa a câștigat săptămâna trecută pe teren propriu cu Chindia iar în această seară, odată cu remiza aceleiași echipe în fața Rapidului, UTA și-a asigurat matematic prezența în viitoarea ediției a Ligii 1.
Așadar, după mai bine de 40 de ani, UTA va reuși să lege trei ani consecutivi în elita fotbalului românesc. Sigur că acest lucru nu poate fi în sine o performanță pentru un club care are în palmares 6 titluri de campioană și două Cupe ale României. Sigur că e greu să fim foarte entuziasmați la capătul unui sezon în care am visat la mult mai mult. Dar, dacă ne gândim la tot ce a pătimit acest club în acești 40 de ani, ne dăm seama că suntem într-un moment istoric în care poate că tot acest blestem s-a rupt și de aici încolo vom reuși să redevenim măcar ce-am fost dacă nu mai mult decât atât.
Va veni și vremea analizelor, după încheierea campionatului, dar se cuvine ca în acest moment, să recunoaștem meritele tuturor celor care pe tot parcursul derulării acestui nou proiect, început în 2013, și-au adus contribuția, mai mare sau mai mică, permanentă ori temporară, la revenirea și consolidarea acestui club în locul pe care îl merită. Pagina scrisă de ei nu e glorioasă dar este extrem de importantă în istoria acestui club. Și dacă astăzi visăm la lucruri mărețe din nou, asta se datorează în mare măsură și celor care atunci când a fost greu, nu s-au sfiit să-și suflece mâinile și să se apuce de muncă în noroiul fotbalului mic și foarte mic, pentru a readuce acest club în lumină. Conducători, antrenori, jucători, suporteri… succesul de astăzi este al fiecăruia dintre ei.
(foto: uta-arad.ro)
