După meciul pierdut de UTA la Sfântu Gheorghe, conducerea clubului a decis înghețarea primelor și salariilor jucătorilor până ce aceștia nu vor acumula 4 puncte. A urmat imediat victoria de pe teren propriu cu Chindia iar duminică seara, fotbaliștii Bătrânei Doamne aveau nevoie de un singur punct pentru a putea face o vizită de succes la bancomate. N-a fost să fie deoarece echipa gazdă a câștigat cu 1-0 și jucătorii plus staff-ul își calculau probabil economiile până la meciul de sâmbătă cu CS Mioveni.

În cursul zilei de luni au avut parte însă de o veste bună. Clubul a decis nu doar să deblocheze salariile ci chiar să și acorde echipei prima cuvenită pentru câștigarea unui punct în deplasare. Motivația acestui gest? Arbitrajul centralului Sorin Costreie, unul pe care șefii UTA-ei îl califică drept „viciere de rezultat“. Pe cale de consecință, cum jucătorii n-au fost considerați vinovați pentru înfrângere decizia a fost aceea de a-i răsplăti financiar pentru efortul depus în Bănie. Iată comunicatul integral dat publicității de clubul UTA:

„În urma evenimentelor petrecute în etapa a șaptea a playout-ului Ligii I, la meciul echipei noastre contra celor de la U Craiova 1948, conducerea UTA Arad a decis premierea jucătorilor conform Regulamentului de Ordine Interioară cu suma cuvenită pentru câștigarea unui punct. Prin această decizie considerăm că înfrângerea a fost o viciere de rezultat și, totodată, facem o invitație la moralitate și integritate către arbitrul de centru Sorin Costreie. Susținem cu toții ideea unui fotbal mai bun, mai competent și cu decizii în folosul lui și nu împotriva lui. Hai UTA!“

Reamintim că la meciul dintre FC U.Craiova și UTA, desfășurat duminică seara, brigada condusă de Sorin Costreie a avut mai multe greșeli grave de arbitraj, toate în defavoarea echipei noastre:

1. În minutul 1, Compagno îl calcă (neintenționat) pe Iacob la un duel pentru minge. În urma loviturii, portarul nostru a trebuit înlocuit și riscă să piardă chiar întreg finalul sezonului. Arbitrul nu a acordat fault.

2. În prima repriză portarul Popa trimite către Kovacic, acesta pus sub presiune de Laukzemis lovește greșit mingea care ajunge la Ubbink aflat în poziție de singurul cu portarul. Brigada acordă ofsaid considerând eronat că mingea a venit de la Laukzemis.

3. În minutul 50 Balauru iese în întâmpinarea lui Bauza, trece prin fața acestuia fără să-l atingă iar argentinianul are o intervenție criminală, călcându-l pe portarul nostru pe gamba piciorului drept. Balauru a scăpat ca prin minune de o fractură care putea să-i încheie cariera. Costreie, aflat în poziție excelentă, a acordat fault pentru FCU și cartonaș galben pentru Balauru în loc de lovitură liberă pentru UTA și eliminare la Bauza. Din lovitura liberă greșit acordată, s-a marcat unicul gol al partidei.

4. În prelungiri Otele este faultat clar în careu dar arbitrul Costreie din nou nu vede sau refuză să o facă.

Nu este pentru prima dată când clubul face un asemenea gest. În sezonul regular, UTA a mai fost victima unei vicieri de rezultat pe Arena Națională, unde a fost învinsă de FCSB după ce echipa bucureșteană a fost iertată de o eliminare, a primit un penalty inexistent și a mai marcat un gol într-o fază în care mingea ieșise în afara terenului. Eroul negativ a fost atunci Marian Barbu. După respectiva partidă, pierdută de UTA cu 1-2, clubul împreună cu mai mulți suporteri, la inițiativa lui Cătălin Juncan (unul dintre principalii investitori implicați în proiectul preluării clubului), a decis să ofere echipei o primă de moral, în semn de apreciere pentru jocul foarte bun și de recunoaștere a rezultatului cu care ar fi trebuit să se încheie acea partidă.

Recomandările redacției