Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, susţine demersul ministrului social-democrat al Muncii, Marius Budăi, de a cere rediscutarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în ceea ce priveşte procentul din Produsul Intern Brut (PIB) pe care România îl alocă sistemului public de pensii. Boloş argumentează că, la negocierea PNRR; Europa se confrunta doar cu criza sanitară provocată de coronavirus, în timp ce realităţile din perioada pe care o traversăm sunt altele.„Chiar îl felicit pentru această iniţiativă pe care o are, îndrăzneaţă, şi îl susţin. E o perioadă în care aceste măsuri care te împiedică să vii în ajutorul oamenilor nu prea stau în picioare. Să nu uităm că atunci când s-a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Uniunea Europeană avea un singur tip de criză de gestionat. Era criza COVID şi criza medicală. Pe când, ulterior, după ce lucrurile au evoluat, acum suntem în situaţia în care avem trei crize – criza războiului din Ucraina şi în plus mai avem o criză la utilităţi şi mai avem una care stă în aşteptare şi care v-am menţionat-o (criza alimentară – n.r.) – deci condiţiile de acum ale traiului oamenilor şi a restructurării cheltuielilor publice nu mai seamănă cu cele de la începutul negocierii şi primele momente ale negocierii PNRR, aşa încât demersul dumnealui este unul cât se poate de firesc. Avem o rată a inflaţiei de 14%, avem 3,2 milioane de oameni în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă, acestea sunt nişte realităţi. Dacă dumnealui nu ar lupta pentru acest lucru, nu cred că i-ar face cinste demnitatea de ministru. Eu susţin acest demers, dar în acelaşi timp susţin şi sunt convins că tot ceea ce noi facem acum şi luăm ca măsuri pe partea socială trebuie să fie dublate de aceeaşi ritmicitate, dacă nu cu o cât mai mare dinamică a atragerii fondurilor pentru realizarea de investiţii”, a afirmat ministrul Proiectelor Europene. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției